Gratie lui Aleksandr Isaieivici Soljenitan cuvantul Gulag a intrat in vocabularul curent ca sinonim cu universul concentrationar comunist.
Monica Lovinescu scria odata ca, daca ar veni un nou potop si ar trebui alese trei carti care sa exprime catastrofa totalitara, acestea ar fi „Arhipelagul Gulag“, de Soljenitan, „1984“, de Orwell, si „Zero si infinitul“, de Koestler. Intr-adevar, Soljenitan a fost martorul suprem dintr-un veac al sarmei ghimpate, al terorii genocidare, al infamiei si cruzimii duse la paroxism. A fost cel care a explicat ca totalitarismul (comunist si nazist) ar fi fost imposibil fara monstruosul ingredient ideologic. Cu un curaj extraordinar, el a tinut piept imensului aparat politienesc al statului totalitar comunist. Cand nu au mai stiut cum sa-l amuteasca, cand campaniile defaimatoare nu mai serveau la nimic, Brejnev, Suslov si Andropov l-au expulzat.
Cartile sale, intre care „Primul cerc“, „Pavilionul cancerosilor“, „Roata rosie“ (romanul monumental despre razboi si revolutie), „Vitelul si stejarul“, „Arhipelagul Gulag“, fac parte dintr-un tezaur nemuritor al adevarului si demnitatii. Soljenitan insa nu a fost doar creatorul unui complex univers estetic, ci si cel care a adus tema lagarelor in prim-plan, a demonstrat ca utopia bolsevica era inseparabila de distrugerea individului, de malaxarea constiintelor si de distrugerea valorilor esentiale. Filosof al actiunii disidente, Soljenitan a acuzat comunismul ca este o dictatura a minciunii. In 1967, adresandu-se Uniunii Scriitorilor din URSS, Soljenitan cerea intelectualilor sa refuze minciuna si sa traiasca in adevar. Cuvintele sale au avut un ecou imediat la Praga unde scriitorii cehoslovaci (Havel, Vaculik, Kohout) si-au exprimat solidaritatea cu marele romancier rus. Conceptul disident al libertatii isi afla originea in verticalitatea nedezmintita a lui Aleksandr Soljenitan.
Trebuie amintit aici momentul 1963 cand, cu aprobarea lui Nikita Hrusciov, revista „Novii Mir“ a publicat nuvela „O zi din viata lui Ivan Denisovici“. A fost o clipa eliberatoare, o rascruce in istoria spirituala a Europei de Est. Pentru prima data, intr-o publicatie oficiala sovietica, se scria negru pe alb, cu deplina sinceritate, despre experienta lagarelor staliniste. Se recunostea, in fine, ca sistemul era bazat pe teroare, spaima si violenta. La vremea respectiva, cu exceptia Albaniei, Romania a fost singura tara din Europa de Est unde nu s-a publicat in traducere nuvela lui Soljenitan. Cei care continua sa exalte „autonomismul“ unor Dej (la sfarsitul vietii) ori al unui Ceausescu ar face bine sa-si aminteasca acest episod. Pentru ca nu a ingenuncheat, pentru ca a crezut in primatul spiritului, Soljenitan a invins un sistem care s-a visat etern.
