Olimpiada incepe, vineri, la Beijing, cu suprafanfara si megaexpunerea unui festival global. Un public enorm va absorbi euforic detaliile sportive infinite ale Olimpiadei. Apoi, o parte a medaliatilor vor supravietui controalelor antidoping, iar Olimpiada se va pierde fara urma intr-o padure de coloane statistice.

Bilantul sportiv va da partea buna si, in acelasi timp, efemera a unui eveniment definit, in primul rand, de consecintele sale istorice.

Dupa Beijing 2008, lumea va trebui sa rezolve o problema care ii va conditiona viitorul mai mult decat industria profetiilor climatice sau nivelul estimat al rezervelor de petrol. Odata cu Olimpiada chineza, miscarea generala a ideilor politice si economice trece un prag si pune la lucru contradictii teribile. Olimpiada premiaza un regim autoritar, punandu-i la dispozitie, prin gratia corupta a CIO, un instrument de propaganda formidabil. Comitetul International Olimpic va intona, in continuare, lozinci pioase despre „sportul pur, pus in slujba pacii“, dar tot CIO a sarit peste acele randuri in care Carta Olimpica respinge „orice forma de exploatare politica sau comerciala a sportului“.

Inainte de a alerga spre glorie pe stadioanele chinezesti, sportivii vor fi supusi controalelor corporale amanuntite. Partidul Comunist Chinez stie ce cauta. Secretele asa-numitului miracol chinez sunt mult mai impure decat vor sa vada comentatorii cuceriti de cele 10 procente crestere economica anuala.

China reprima militar orice soapta neaprobata in Tibet. Guvernul chinez este furnizorul armamentului cu care Sudanul continua macelul din Darfur. Orice samanta de cult religios e strivita de la un cap la altul al Chinei. Echipele de planificare familiala bantuie sate uitate si organizeaza partide de avort colectiv. Reteaua de Internet e, asa cum vor afla corespondentii la Olimpiada, controlata de filtrul Partidului. Drepturile civile sunt o erezie intr-un regim care sustine (si convinge occidentali naivi) ca a inventat un sistem economic perfect care suspenda rosturile libertatii. Capitalismul de Partid chinez e o afacere strict controlata care a eliberat o forta de productie fabuloasa, a creat o minoritate parvenita si un proletariat taranesc gigantic. 200 de milioane de zdrentarosi circula in cautarea blidului cu orez de pe santiere sau izbucnesc in rascoale medievale, departe de sicul postmodern al Shanghaiului. Bancile pietei libere chineze primesc liste de Partid cu numele favoritilor recomandati pentru imprumuturi si ale superfavoritilor care nu trebuie sa le mai ramburseze. O clientela bogata transmite, deja, copiilor bunele legaturi cu Partidul, garantand astfel perpetuarea aparatului comunist chinez. In afara tarii, o retea de fundatii finantate de Partid vinde imaginea armoniei interne si intoxica mediile de informare cu detaliile fenomenale ale miracolului economic. Acasa, canibalismul economic devoreaza resurse si apasa asupra pietelor energetice mondiale. Tentatia imperiala ghideaza o politica externa agresiva. Miracolul chinez nu e o binecuvantare, ci una din marile probleme ale lumii imediat viitoare.

In acest joc istoric, Olimpiada e unul dintre acele detalii care inlesnesc alunecarea in hipnoza si erori colective fatale. Olimpiada desavarseste reasezarea fenomenului chinez intre modelele de dezvoltare politico-economica acceptabile. Prin bunele servicii olimpice, ideea unei tiranii care admite consumul nelimitat in schimbul tacerii nelimitate va deveni inca mai tentanta. Omul politic al Estului, inclusiv firava silueta a romanului, se va distanta relaxat de vocatia libertatii civile. Pentru asta nu era nevoie de o Olimpiada.

Cotidianul