In ciuda ranchiunelor care ma macina, dupa cum afirma d. Patapievici, textul d-sale din Ev. Zilei de ieri m-a amuzat. Am mai inteles inca o data cu acest prilej de ce e Caragiale asa de mare: multele randuri ale d-lui Patapievici cu privire la subsemnatul pot fi stranse in trei cuvinte: Popescu e magar, violent si n-are maniere. Si, pe deasupra, se mai ia si o tara intreaga dupa el. Il informez pe d. Patapievici ca asa am de gand sa raman pana cand o sa-mi ia d-sa pixul din mana, scapand jurnalismul romanesc de o pacoste.

Un singur lucru m-a deranjat prin falsitate si prin procedeul acreditarii acestui fals: dai in mine, dai in fabrici si uzine. Niciunde in articolul meu nu am atacat Institutul Cultural Roman si nici pe cei care lucreaza acolo. Nu cunosc in suficienta masura activitatea ICR (d. Patapievici, adica Horia, imi spunea la un moment dat, impreuna cu Mircea, adica Mihaes, ca vor sa ma cheme sa-mi arate ce lucruri bune fac - nu m-au mai chemat), ea poate fi stimabila. N-am criticat prestatia ca manager cultural a d-lui Patapievici - si aceasta poate fi stimabila. Nu am, de asemenea, vreo problema cu d. Patapievici ca om: face parte dintre persoanele, nu multe, cu care pot sta de vorba prieteneste, cum de altfel am mai stat. M-am referit strict la manifestarile politice partizane ale d-lui Patapievici ca inalt functionar de stat. Si am facut-o, fireste, pentru ca sunt ranchiunos: m-am tot rugat de d. Basescu ani de zile sa-mi dea si mie un post pe undeva, atasat, ambasador, consilier, hai fie si sef la ICR, si de cand l-a pus pe d. Patapievici acolo ma roade pizma. Cum v-am spus, sunt prea batran ca sa ma mai schimb.

EvZ.