Saptamana trecuta, la „Ziua olimpica“ de pe TVR 1, Alexandru Mironov a fost invitat sa comenteze concursul de scrima, cu accent pe medaliile romanesti. Spre finalul emisiunii, musafirul si-a felicitat gazda, pe Tudor Furdui, pentru prestatia postului public pe durata Jocurilor Olimpice. Daca lucrurile s-ar fi oprit aici, „Ziua olimpica“ s-ar fi incheiat cuminte. Dar Alexandru Mironov a dezlantuit atacul impotriva acelor membri ai Departamentului Sport care au parasit TVR si au ales sa lucreze in alta parte.

Citez: „Dumneavoastra, care ati ramas aici, sunteti profesionisti si morali. Ceilalti sunt niste mercenari, iar daca au plecat, sa fie bun plecati. O sa vorbesc si cu presedintele Sassu, ca nu cumva sa-i reprimeasca“.

Alexandru Mironov a procedat fara eleganta tocmai cand subiectul discutiei era un sport elegant. El si-a lasat la garderoba cavalerismul (cat va fi avand) exact cand in studio se vorbea despre cavaleri. Pentru cineva care a fost component al nationalei de scrima si presedinte al federatiei, acesta e un contratimp deplorabil.

Insa lucrul care a impresionat cel mai neplacut in otareala lui Alexandru Mironov a fost aplombul comunistoid cu care a condamnat libera circulatie. Domnul Mironov a imputat cvintetului Naum-Gradinescu-Cosmescu-Sabau-Banu trecerea la concurenta. Altfel spus, decizia de a-si face meseria la aceleasi standarde de profesionalism, dar pe bani mai multi.

Daca acesta se numeste mercenariat, atunci nu doar televiziunea ar trebui rediscutata, ci si sportul. Transferurile, bunaoara, s-ar cuveni scoase in afara legii, astfel incat nimeni sa nu mai poata pleca nicaieri.

Integral in EVZ