Dl Geoana anunta la scoala primara de vara-toamna a PSD ca domnia sa traieste intr-o "Romanie care se prabuseste". Ne ia si pe noi in barca, punand verbul la persoana intai plural. Si, fireste, se pregateste sa ne-o salveze. Cum multi dintre cei care stau primprejurul sau la sedinte sau la poze de grup, ori chiar la scoala aceea de la Mamaia, sunt salvatori de profesie, ar fi mai bine sa-i spunem asa cum unii, mai politicosi, raspund fetelor din cartierele rau famate: "Merci, nu".
Decat o asemenea salvare, anuntata cu aceleasi trambite cu care se anuntau si celelalte salvari, de la prima, cea din 22-23 decembrie 1989, si pana la ultima, cea din 2004, parca e mai buna o "prabusire" ca aceea din ultimii patru ani, cand, de bine, de rau, ne-am vazut in Uniunea Europeana, ca sa nu mai spun de maririle de pensii sau ale salariului minim pe economie.
Prabusire sa insemne cresterea economica de 8% sau, fie, si de "numai" 6%? Ca ea nu se reflecta in veniturile marii majoritati a cetatenilor, asta e o alta poveste. Ca nici capitalismul nu e un comunism perfect se stia dinainte si numai naivii isi imaginau ca lucrurile se vor aranja simultan pentru toata lumea.
Dar sa nu ne cantonam langa fantoma prim-ministeriala a dlui Geoana, pentru ca nu e singura propunere a acestui inceput de toamna. Ba, inca din vara, s-au mai aliniat la start alte doua personaje ale lumii politice, previzibil de altfel, dnii Tariceanu si Stolojan. Cel dintai in functie in prezent, cu posibilitati mari de a influenta electoratul prin masuri populiste pornite de la Guvern, cel de-al doilea – o desca batrana a guvernarilor, numit in 1991, la caderea dlui Petre Roman, de Ion Iliescu. Nici unul dintre cei doi, se crede, nu este independent de legaturi ascunse cu persoane din sistem.
Daca dl Tariceanu ar fi amicul, si nu numai, al dlui Dinu Patriciu si ar guverna dupa cum ii sufla acesta la ureche, dl Stolojan il are pe fundal pe dl presedinte Traian Basescu, de la care i se trage si porecla vesela de la o intamplare pretins trista, "draga Stolo". Nu cred ca dl Dinu Patriciu a varsat vreo lacrima pentru dl Tariceanu. In schimb, pentru dl Stolojan s-au varsat lacrimi – ulterior, e drept, prezidentiale – cand cu boala domniei sale, din care si-a revenit binisor, daca ne gandim la actiunile carora li s-a dedat pe urma cu atata tragere de inima.
Rezulta ca singurul candidat care nu e decat al partidului sau ar fi dl Mircea Geoana. Iluzorie independenta. Caci aici, in PSD, mocnesc mai multe grupari de interese din afara celui public. Mai nou, alaturi de dl Mircea Geoana il vedem mereu, si nu doar in poza de la televizor sau din ziar, pe dl Adrian Nastase, personaj controversat, ca sa ma exprim eufemistic de tot. Dosarele acestui domn fost prim-ministru nu se mai termina, oricat de harnica ar fi Camera Deputatilor.
In cazul in care Constitutia ar fi amendata asa cum se anunta periodic, atunci cand trebuie ca politicienii sa se arate echitabili, dl Adrian Nastase n-o sa mai poata dormi linistit un bun numar de ani, de cate infatisari pe la parchete si tribunale ar avea de onorat. Nu spun ca dl Mircea Geoana e omul dlui Adrian Nastase, dar poate fi omul oricui ar avea nevoie de domnia sa in partid ori pe alaturi. Caci personalitatea sa aburoasa il expune unor mari pericole din acest punct de vedere.
Coloana sa vertebrala, care s-a indoit in cu totul alta directie decat acum, in 1996, nu a prea avut timp sa se solidifice, confruntata cu atatea vagi inceputuri de conflicte in partid, cu dl Ion Iliescu si ai domniei sale, si retractari rapide, pentru a se apleca in sens opus. Nu stiu cat de ganditor e dl Mircea Geoana, dar flexibil ca o trestie este. Din pacate, in politica inalta, aceasta flexibilitate face mai mult rau decat bine. Atat partidului unde apare ea, cat mai ales celor pe care, Doamne fereste, i-ar guverna.
Asadar, piata de toamna e bogata in prim-ministri, unii destul de copti pentru functie, precum domnii Stolojan si Tariceanu, celalalt inca verde de tot. Vom astepta sa se coaca si sa cada, ori il vom vedea putrezind pe scaunul ravnit? Aceasta-i intrebarea.
