Dupa ce-a cumparat toate motiunile PSD la suprapret - imprumutandu-se de la profesori carora le-a amanat marirea lefurilor cu o luna - premierul Tariceanu le-a citit parlamentarilor povestea de succes a guvernarii sale indeplinita in proportie de 95%. Au fost zile de lectura intensa la PNL: in paralel, ministrul educatiei, dl Adomnitei, le citea copiilor din scoli si gradinite povesti iar deputatilor - basme despre ministerul sau cel viteaz care i-a invins pe toti zmeii motiunilor. Nu chiar singur si nu chiar gratis. Dl Geoana a recunoscut ca "a folosit uneori santajul politic pentru a obliga guvernul sa-si faca datoria fata de cetateni" devansand marirea pensiilor. Ministrul Pacuraru a dezmintit vehement santajul: "aceasta decizie s-a luat pentru ca este bani". Daca "este" bani, este si griji: dl Geoana a anuntat ca va sta cu ochii pe Guvern ca nu cumva acesta "sa dea tunuri la sfarsit de mandat". Sa nu le dea, adica, fara stirea PSD - care are multi artileristi renumiti, dintre care unii (dnii Mitrea si Robert Negoita) tocmai lupta din greu intre ei pentru un teren din Popesti-Leordeni, in sudul Capitalei acolo unde si dl Orban anunta un nou aeroport menit sa ridice preturile de la sol. Acum luptele grele s-au mutat in sud, dupa ce nordul pare sa fi fost deja ocupat. Intre timp, beligerantii se acuza pe rand ca vor sa amane alegerile. Zilele trecute dl Boc turuia de zor ca PSD si PNL vor sa ne lase fara uninominal, acum PSD si PNL acuza PD-L si PRM de "complot" in acelasi scop. Deocamdata, PSD si PNL risca, prin dnii Vacaroiu si Bogdan Olteanu, presedintii celor doua Camere, sa faca Romania de ras in fata Comisiei Europene. Cei doi demnitari au trimis o scrisoare furtunoasa presedintelui C.E. unde reclama "jignirea" Parlamentului nostru in Raportul C.E. care "si-a permis" sa-i reproseze "politizarea justitiei". Tafna cuplului Vacaroiu-Olteanu seamana cu scandalul facut de un betiv politistilor care si-au permis sa-l prinda beat la volan si sa-l jigneasca punandu-i fiola. Hai, de la dl Vacaroiu n-avem nicio pretentie, dar faptul ca un politician, si tanar si liberal, scrie ca un semianalfabet european e cam deprimant. Si mai candideaza si in Capitala! Barem dl Vacaroiu fuge la tara ca si dl Geoana enervandu-l pe dl Funar, "premierul" fantoma al PRM: "va anunt ca unde candideaza Geoana o sa candidez si eu si unde candideaza Tariceanu, o punem pe Irina Loghin, ca sa-i spulberam". Grozav! Si unde candideaza Vadim, sa-l puna pe Fuego.

Curentul