Mircea Cartarescu: „N-am sa ma mir daca voi citi peste douazeci de ani, intr-un manual de istorie, ca Tariceanu a fost un ferment al progresului, iar Basescu un jalnic reactionar“.
Primul-ministru Tariceanu e pe cai foarte mari. Dupa ce s-a tarat cu guvernele sale pe sub furcile caudine ale tuturor abdicarilor, compromisurilor si tradarilor politice, dupa ce a supravietuit numai printr-un masiv, scump platit sprijin pesedist, iata-l ca iese azi din ce in ce mai des pe sticla raportand, pe un ton triumfalist, cresterea economica a Romaniei, vestejindu-si dusmanii si gratulandu-si prietenii, acordand pomeni electorale generoase. Cine-ar fi crezut ca acest om cu care altadata Basescu spala podelele avea sa ajunga, dintr-un loser absolut, un binefacator al patriei, pe cand presedintele, facut parca sa castige fiecare confruntare in ring, e azi inghesuit intr-un colt si nu reuseste sa se trezeasca din pumni? Ce s-a-ntamplat in acesti ani incat a fost posibila o atat de uluitoare inversare de soarta si imagine intre cei doi oameni politici? De ce invingatorul lui Nastase e azi pe cale de-a fi invins de cel mai slab dintre adversarii sai din ultimii zece ani?
Sa ne amintim triumful portocaliu din 2004, euforia noastra, a tuturor, la victoria incredibila a lui Basescu impotriva sistemului pesedist, al baronilor locali si-al coruptiei generalizate. Imediat, noul presedinte, imens popular, l-a desemnat ca prim-ministru pe liberalul Tariceanu. Alianta PD-PNL parea ideala, o guvernare de centru-dreapta de care Romania avea mare nevoie dupa dezastrul pesedist. Foarte rapid s-a produs insa ruptura catastrofala dintre cei doi oameni, cele doua partide si, as spune, mai ales intre doua viziuni politice diametral opuse. Faimosul biletel agramat de la originea intregii rupturi era parte din sistemul fanariot al favorurilor si slabiciunilor: presedintele era indemnat sa intervina in justitie in favoarea partenerului de afaceri al lui Tariceanu, Dinu Patriciu, anchetat pentru diverse infractiuni economice. Adevarata hartie de turnesol, afacerea biletului a revelat doua politici in conflict. Basescu a urmat politica insanatosirii climatului vietii nationale prin condamnarea trecutului comunist, deconspirarea colaboratorilor fostei Securitati si urmarirea, in plan extern, a prioritatilor nationale: integrarea in NATO si UE si unificarea cu Republica Moldova. Prin aceasta politica avand un limpede substrat etic si democratic, Basescu este, de fapt, un continuator al politicii lui Emil Constantinescu, care a luptat si el cu „structurile“ comunisto-securiste, a fost invins si a suferit in consecinta o catastrofala prabusire de imagine. Dincolo de firea foarte diferita a celor doi presedinti, asemanarile sunt frapante: ambii au triumfat initial, au fost sustinuti de societatea civila si de cei mai cunoscuti intelectuali (in linii mari aceiasi), pentru ca in cele din urma sa fie abandonati sau tradati de aproape toti sustinatorii de altadata.
Se stie ce a urmat: Basescu a devenit un pericol suprem pentru cursul lucrurilor in Romania, pentru, adica, sistemul oligarhic, complex politico-economic construit pe fundatiile fostei Securitati. Cum acest sistem e transpartinic, presedintele s-a vazut deodata singur in fata unei formidabile coalitii care-a fortat debarcarea sa, fiind salvat doar de plebiscit, adica de apelul direct la populatie, nemediat de clasa politica.
Tariceanu, pe de alta parte, sa facut frate cu dracul si, in consecinta, iata-l ca trece puntea cu o seninatate care uimeste. De fapt, nu-i nimic uimitor: intr-o tara ca a noastra nu se putea intampla altfel. In spatele primului-ministru, barbat elegant si de succes, au fost intotdeauna doi oameni cu mult mai puternici decat el, cei mai puternici oameni din Romania: Iliescu si Patriciu, intr-o infratire de interese absolut simbolica. Pe cand in spatele lui Basescu, plebeul de la mama lui, nu este nimeni, absolut nimeni, daca nu pui la socoteala o puzderie de neinsemnate fantome politice care formeaza cuvantul atat de frumos „natiune“, de fapt „boborul“ fara putere si chip, atat de schimbator, de altfel. Iata tristul adevar: politica etica, anticomunista si antioligarhica nascuta de Revolutia din ’89 nu-i mai intereseaza decat pe cativa visatori. Pe plan etic, am pierdut cu totii. Fortele cinice ale intereselor, imorale sau amorale, in orice caz antidemocratice, ale lumii romanesti asa cum cristalizeaza ea azi sunt absolut dominante in toate partidele. Sunt aceleasi forte care azi ruineaza justitia, invatamantul, educatia si cultura, care distrug patrimoniul national si sistemele ecologice naturale in numele acumularii mafiotice si ultraconcentrate de capital. Cantotdeauna in istorie, marile averi se fac in epoci tulburi prin mijloace dintre cele mai murdare, pentru ca dupa o generatie sau doua sa capete legitimitate, ceea ce e ingrozitor de demoralizant si de trist. N-am sa ma mir deloc, deci, daca voi citi peste douazeci de ani, intr-un manual de istorie, ca Tariceanu a fost un ferment al progresului, iar Basescu un jalnic reactionar...
1
0
