Mai trivial decat furtul si crima ( de Ioana Lupea )
Imaginea unui act sexual este, in codul moral al PSD, mai triviala decat lista bunurilor pe care familia Adrian si Dana Nastase le-a adus din China pe cheltuiala unui client politic, instalat si mentinut intr-o functie publica drept recompensa. Presupusa mita in peruci, aparate de taiat oua, vase pentru WC, hamace, piscine, pagode din piatra, lada de zestre, covoare din matase si pitici de gradina nu dauneaza PSD, din moment ce fostul premier Adrian Nastase i-a stat alaturi lui Mircea Geoana la lansarea candidatilor, chiar pe locul ocupat altadata de consiliera devotata Ana Birchall. Mai nerusinata decat favorurile in materiale de constructii pe care Miron Mitrea le-ar fi obtinut pe vremea cand era ministru al transporturilor, potrivit dosarului de la DNA, decat combinatiile politico-economice ale lui Viorel Hrebenciuc, decat afacerile oneroase cu case si terenuri de care este suspectat Radu Mazare. Mai obscena chiar si decat victimele mineriadelor din 13- 15 iunie de pe constiinta lui Ion Iliescu.
Nu, singura problema de imagine a PSD este Ana Birchall, care, spre deosebire de colegii ei barbati acuzati oficial de coruptie, nici nu beneficiaza de prezumtia de nevinovatie. Ea a fost pedepsita fara mila, desi, din punct de vedere legal, este o victima. Dar, asa cum se intampla de regula in Romania, victimele sunt vinovate, agresorii devin celebri si primesc felicitari. Aproape nimeni din PSD nu s-a solidarizat cu tanara politiciana, cu exceptia notabila a europarlamentarului PSD Gabriela Cretu pe blogul personal. Nu am auzit niciun socialdemocrat, femeie sau barbat, acuzand, in cazul Birchall, incalcarea unor drepturi constitutionale sau discursul public plin de ura impotriva femeilor din politica. In schimb, partidul s-a facut zid in jurul fostilor demnitari Adrian Nastase si Miron Mitrea atunci cand DNA a solicitat avizul parlamentului pentru inceperea urmaririi penale. Cei doi au beneficiat de cea mai buna aparare pe care le-o putea oferi partidul: blocarea intregului sistem de justitie. Adrian Nastase si Miron Mitrea sunt eroii adulati ai partidului.
Bilantul reformei din PSD sub Mircea Geoana este pozitiv: Ion Iliescu a renuntat la candidatura de buna voie, Vasile Dancu de suparare pe Mircea Geoana, iar Ana Birchall pentru ca ar fi facut sex in masina.
EvZ.

De ce nu poți să-ți plătești online taxele și impozitele la toate primăriile? Ministrul Teleman ar vrea amenzi pentru instituțiile care nu se înrolează în Ghișeul.ro
Cine este Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru funcția de ministru al Sănătății. A intrat în politică în 2018
Conturul unui conflict militar Rusia - Ucraina, mai pronunțat ca niciodată: „Concentrarea de forțe rusești e mai mare ca în 2014. Nu excludem niciun scenariu, de la Putin ne putem aștepta la orice”
HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial