Criza exista in Romania, deocamdata, doar in discursurile politicianiste si in dobanzile unor banci care au profitat de lupta politica dusa in economie. Criza a inceput in Romania cu una de nervi. A debutat fulminant in jurul datei de 1 octombrie, odata cu prorocirea ei isterica de catre premierul Tariceanu si ministrul sau de finante, Vosganian. Pana in martea fatidica a majorarii salariilor profesorilor, in Romania curgeau laptele si mierea liberala, intr-o cantitate atat de indestulatoare incat seful executivului ne recomanda sa colonizam SUA cumparand casele americanilor saraciti.
Dintr-o extrema a serenitatii vecina cu inconstienta guvernul Romaniei a cazut, dupa votul din parlament, in cealalta: criza profunda, inflatie galopanta, impozit de 2.000 de euro pe cap de locuitor. Nu se poate stabili cu exactitate daca la originea „crizei“ a stat decizia populista a alesilor sau bazaconiile catastrofice ale lui Tariceanu cu „pretul painii va ajunge la 1.000 de lei“. Sa ne amintim insa zicerile inteleptului Mugur Isarescu, rostite in ritmul cresterii euro in raport cu leul: „Cuvintele lovesc mai tare decat faptele“.
Desi in spatiul public se vorbeste ca si cum bancile ar cadea ca prunele toamna, economistii se uita in cifre si nu vad criza. Doi sefi ai unor firme importante de audit, Deloitte si Mazars, au dubii serioase ca Romania poate fi lovita de vreo catastrofa in conditiile unei cresteri economice de peste 8% in 2008 si a stabilitatii sistemului bancar. BNR ne anunta ca volumul de credite acordate populatiei si firmelor s-a majorat cu 50,5% fata de luna septembrie a anului 2007 si ca se economiseste putin mai mult.
