Forta de influenta a mahalalei e mai mare decat credeau candizii. Vecinele care se cearta cu mainile in solduri, printre rufe sau peste gard, au incetat sa fie pete miscatoare ale unui pastel de periferie. Explicatia e simpla. Mahalaua nu mai e ce era odata: o zona pestrita si stridenta, cu personaje pitoresti (unele legendare), vocabular buruienos si obiceiuri greu de povestit. Ca un rau care sparge stavilarul, ea s-a revarsat in voie si s-a intins pretutindeni.
Mahalaua s-a cazat in centru, la kilometrul zero, si zambeste parsiv. A ajuns unde altadata nici n-ar fi visat. A devenit inevitabila, fiindca si-a fructificat atuurile: fermitatea de colonist si tenacitatea asiatica.
Citeste editorialul integral:
