Micul vampir Emil Boc, urmand o aritmetica ceausista, ii buzunareste pe actori in cautare de sange prospat, sustine Mircea Dinescu in O comedie proastă. "Micuţul vampir din fruntea Guvernului ne-a anunţat oficial că are poftă de „sânge proaspăt în sistem“, drept care a deschis sezonul călcării pensionarilor pe trecerea de pietoni în zilele lucrătoare, cu speranţa că niciunul nu va mai avea curajul să iasă din casă. Condamnarea la nemuncă silnică până la moarte a unor mari profesionişti, care cu sângele lor vechi au ţinut în viaţă institute de cultură, de sănătate şi de învăţământ, binemeritând cu toţii, pe lângă ruşinosul tichet de pensionar român, un salariu pe care o mulţime de mediocri cu sânge proaspăt nu l-ar merita, dezvăluie aritmetica ceauşistă şi uşor fascistoidă după care buchiseş te domnul Boc. Că reprezentanţii noştri la Bruxelles au fost sfătuiţi să descopere mersul pe jos, blatul în tramvai şi dormitul într-un picior, ca barza, în sălile de aşteptare, mai treacă-meargă, că nu degeaba ne tragem noi din cracul iţarilor lui badea Cârţan. Dar să-ţi închipui că sporeşti averea poporului român buzunărindu-l pe Victor Rebengiuc chiar în faţa Teatrului Bulandra, asta e o măgărie de neiertat, din pricina căreia actoraşul politic Emil Boc, ce joacă într-o comedie proastă scrisă de Traian Băsescu şi regizată de doamna Cocoş, va fi ciuruit cu ouă stricate înainte de lăsarea cortinei". (Integral in Cotidianul)

Serviciile Secrete trebuie repuse sub control parlamentar, comenteaza Mircea Marian in Cum a reunificat Băsescu Securitatea. "N-am fost adeptul tezei că Băsescu vrea să devină un fel de Putin al României. Dar nu poţi să nu constaţi că şeful statului a instalat persoane fidele la SRI, SIE, Apărare şi chiar la Interne. Nu putem nici să ignorăm posibilitatea ca aceste servicii să devină un instrument politic în mâna şefului statului. S-a întâmplat şi în ţări cu o îndelungată tradiţie democratică. În Franţa, preşedintele Mitterrand a înfiinţat o celulă „antiteroristă“ - acelaşi pretext a fost folosit la organizarea Comunităţii Naţionale de Informaţii - care a ascultat telefoanele câtorva zeci de ziarişti şi de politicieni. Şi de ce a făcut Mitterrand acest lucru? Pentru că se temea că opinia publică va afla despre relaţia cu Anne Pingeot, amanta sa. Poate că sunt prea suspicios. Dar ar fi corect ca toate aceste structuri să fie supuse unui proces de verificare, în afară de cel din CSAT-ul, supus preşedintelui României. Conducerea UM 0962, la fel ca şi omologii de la Apărare, ar trebui să se prezinte periodic în faţa deputaţilor şi senatorilor din comisiile de apărare, în şedinţe care, cel puţin parţial, să fie publice. Comisia SRI trebuie să fie reactivată şi să prezinte analiza activităţii acestui serviciu în anii 2006, 2007 şi 2008". (Integral in Evenimentul Zilei)

Tom Gallagher inventariaza in comentariul sau Pacatele domnului Iliescu. "Zilele trecute, Ion Iliescu a avut o tentativa de revenire pe scena politica, rugandu-se de populatia nevoiasa, dar cinstita sa-l accepte in calitate de tribun. Mi-a amintit astfel, involuntar, de Sfantul Augustin – acel sfant din Africa de Nord care, potrivit confesiunilor sale, pacatuise deseori trupeste pentru ca apoi sa se autoflageleze in semn de penitenta pentru pacatele sale. A pacatui si a se pocai pe urma, cu jumatate de gura, in vazul si auzul tuturor se dovedeste a fi una dintre stratagemele preferate ale lui Ion Iliescu, utilizata frecvent de-a lungul carierei sale. In perioada 1989-1990 a pactizat cu unii dintre cei mai teribili pacatosi ai tarii doar pentru a pune mana pe putere. Daca stau sa ma gandesc, scenele din acea vreme par de-a dreptul desprinse din Vechiul Testament: se acapareaza puterea, se inlatura carmaciul, iar noua ordine este impusa grabnic in baza unor masuri infame. Pacatosii de atunci au prosperat, fireste, cu totii, ajungand intre timp oameni extrem de instariti si influenti. Nici Iliescu n-are motive sa se planga – ca doar poseda propriul palat de unde mai denunta, din cand in cand, pleiada lacomilor si meschinilor, lamurind totodata natiunea ca ramane singurul politician demn de incredere in vederea salvarii tarii de la prapad. Bizarul situatiei rezida in faptul ca Iliescu persista in fixatia de a se prezenta drept proteguitor al oamenilor de rand cand de fapt nu s-a lepadat defel de propriile simboluri ale puterii si bogatiei. Orisicum, rolul activistului aflat in slujba celor saraci i-a permis o cariera politica remarcabila, aparent inca departe de a se fi sfarsit. In 1991 recurgea la acelasi subterfugiu ingenios pentru a scapa de premierul sau Petre Roman, izgonit de la Palatul Victoria cu ajutorul minerilor, pseudominerilor si al unei multimi inselate amarnic". (Integral in Romania Libera)