Elena Udrea a vorbit, marti seara, la emisiunea "Sub semnul intrebarii" de pe B1 TV, despre sansele avute la sefia PDL sustinad ca are un proiect viabil menit sa readuca partidul la putere.

Udrea spune ca e normal ca Traian Basescu sa fie invitat la Congresul partidului, dar spune ca acesta nu se va mai intoarce in PDL dupa incheierea mandatului prezidential.

"Adevarul este ca PDL a atins apogeul lui in perioada Traian Basescu. Este o realitate pe care nu o putem contesta. A ajuns la maximum pe care-l putea atinge un partid sub influenta presedintelui si intr-un parteneriat cu presedintele. Numai ca din acest moment, Traian Basescu mai are cel mult o legatura sentimentala cu PDL. Basescu nu mai are un proiect politic cu PDL. Isi va termina mandatul intr-un an si jumatate, nu se va intoarce la PDL, a spus-o chiar dansul. Iar PDL trebuie sa-si gaseasca, in acest moment, propriul drum, trebuie sa stea pe propriile picioare", a declarat liderul democrat-liberal.

Elena Udrea sustine ca a fost o greseala ca PDL-ul a mizat pe candidatura lui Prigoana la primaria Capitalei, deoarece acesta nu "prea si-a facut campanie" chiar daca in sondajele interne ale partidului era cel mai bine plasat in preferrintele electoratului.

"Este eroare pe care mi-o asum, de a nu candida eu la Primaria Capitalei. M-am bazat foarte mult pe sondaje si responsabilitatea intr-o astfel de functie iti intunceca judecata. Faptul ca eram presedintele unei organizatii presupunea o presiune atat de mare. Am decis sa mergem cu Prigoana candidat. A fost o mare greseala", a declarat Udrea la B1 TV.