Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National, Dan Sova, a declarat, luni seara, ca dupa rezilierea contractului cu Bechtel va solicita Corpului de Control al primului ministru sa verifice acest contract si sa se stabileasca cine este vinovat pentru faptul ca statul roman a platit companiei 1,4 miliarde de euro pentru 52 de kilometri de autostrada, transmite Agerpres.

"Dupa ce vom termina si va fi public rezultatul, pentru ca se va aproba printr-un Memorandum, printr-o Hotarare de Guvern rezilierea, deci nu va fi o chestiune facuta dupa perdea, dupa aceea voi solicita Corpului de Control al premierului sa verifice acest contract si sa stabilim cine este de vina pentru faptul ca s-au platit 1,4 miliarde de euro si avem 52 de kilometri de autostrada. Eu, personal, nu cred ca este toata lumea nevinovata'', a afirmat Sova, al Realitatea TV.

Dan Sova a dat asigurari ca rezilierea contractului cu Bechtel este o chestiune de zile si rezultatul va fi bun.

In plus, el a admis ca Autostrada Transilvania este obligatoriu sa fie terminata, dar numai in concesiune sau in parteneriat public-privat.

"Bugetul de stat nu are posibilitatea acum sa sustina constructia acestei autostrazi. Facem toate eforturile necesare si am reusit sa gasim finantare pentru perioada 2007-2013 pentru Sebes -Turda.

Pe Sebes-Turda acum se lucreaza la studiul de fezabilitate pentru transformarea tronsonului din drum expres in autostrada. Se va termina in iulie acest studiu de fezabilitate pentru recalibrarea drumului si dupa acea vom da drumul la licitatie'', a explicat Sova.

Ministrul delegat a adaugat ca ''nu se pune problema sa se liciteze in perioada urmatoare nimic'', ci va trebui sa se gaseasca formula financiara necesara pentru finantarea tuturor tronsoanelor care compun Autostrada Transilvania.

"Ca sa vedem cum o putem finaliza, va trebui sa gasim investitori pentru fiecare tronson. Ideea sa gasesti un singur investitor care sa faca toata autostrada Transilvania este o fictiune. Deci, trebuie sa gasesti investitori care sa ia concesiunea fiecarui tronson si sa facem Autostrada Transilvania in proiectul in care a fost facuta initial pe bani privati. Asta presupune concesiune sau PPP'', a aratat acesta.