Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National si Investitii Straine, Dan Sova, a declarat duminica seara, la Antena 3, ca, pana in anul 2016, autoritatile vor realiza aproximativ 300 de kilometri de autostrada.

"Inauguram anul acesta de la Orastie pana la Sibiu. (...) Pentru 2014, inauguram Deva-Nadlac-Arad, loturile 1 si 2, si Orastie-Sibiu, lotul 3. In anul 2015, avem Timisoara-Lugoj, lotul 1, si de la Lugoj la Deva, loturile 2, 3 si 4", a explicat ministrul in cadrul emisiunii "Punctul de Intalnire".

Dan Sova a mai declarat ca Romania ar fi dispus de mai multi bani pentru infrastructura daca "n-am fi avut un presedinte care trebuia sa-si cerseasca scaunul", acuzandu-l pe Traian Basescu ca "a negociat prost banii europeni pentru infrastructura".

"Singurul lucru care ma doare este ca, in loc sa fi avut 3 miliarde pentru autostrazi, daca n-am fi avut un presedinte care trebuia sa-si cerseasca scaunul, am fi avut 6 miliarde pentru autostrazi si puteam sa facem mult mai mult", a spus Sova, potrivit antena3.ro.