Crin Antonescu a subliniat ca premierul Ponta agreaza propunerile, dupa cum reiese din declaratiile sale, ca e vorba de niste oameni pe care ii considera valorosi si ca venirea lui Klaus Johannis in Guvern ar putea contribui la intarirea acestei structuri.
Liderul PNL a adaugat ca se va intalni cu seful Guvernului dupa ce acesta va reveni de la Soci unde a participat la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarna. "Ne vom intalni si vom discuta privind la formula in care dl Iohannis va ocupa functie si cu privire la calendarul investirii", a declarat Antonescu, precizand ca, ca raspuns la insistentele moderatorului, ca "nu este asa in eveniment mondial, un summit, e o intalnire curenta, cum avem saptamanal."
"Cu privire la disputa primar-ministru, nimeni, nici PNL si nici Klaus Iohannis, nu a solicitat vreo ordonanta Guvernului Romaniei. Nimeni nu isi pune in cap nici sa ocoleasca legea, nici sa o incalce, nici sa o schimbe", a aratat presedintele PNL.
Potrivit liderului liberal, Iohannis este, deocamdata, primarul Sibiului, iar dupa ce va depune juramantul de investire in functia de ministru, de abia atunci va trebui sa ia o decizie in aceasta privinta. Pana atunci, nu se poate discuta despre incompatibilitate, a adaugat Antonescu.
"Lucrurile vor fi foarte clare, nu vor comporta conflicte pe tema modificarii legislatiei. Cred ca este limpede, prin decizia de ieri dl Iohannis a facut aceasrta optiune", a declarat liderul PNL, precizand ca "lucrurile se vor limpezi, fara indoiala ca dl primar al Sibiului va fi cel care le va limpezi primul."
Presedintele PNL i-a raspuns, totodata, senatorului PSD Ilie Sarbu, care a declarat sambata ca nominalizarile PNL vor fi discutate in USL pentru a fi validate de toate partidele din Uniune, iar premierul Victor Ponta va avea ''ultimul cuvant'' referitor la acestea.
Liberalul a aratat ca "in speta de fata, si doar in ea, este de luat in sema doar ce spune dl prim-ministru. (...) Nu se ajunge la formele de conclav pe care le imagineaza dl Sarbu, este o discutie strict intre partidul care nominalizeaza si prim-ministru."
Intrebat cand va exista o noua garnitura de ministri liberali, Antonescu a aratat ca acest lucru ar trebui sa se intample cel tarziu marti, "in cazul in care trebuie sa mergem in Parlament. Daca nu, chiar si luni, depinde si de presedinte". Presedintele PNL nu s-a aratat ingrijorat de posibila necesitate de a merge in fata Parlamentului pentru a cere un vot de incredere.
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri ca liberalii Klaus Iohannis, Eugen Nicolaescu, Cristian Busoi si Teodor Atanasiu au fost validati de conducerea partidului pentru a ocupa portofoliile de la Ministerul de Interne, al Finantelor, Sanatatii si Economiei.
"In urma demisiei colegilor nostri Daniel Chitoiu, Radu Stroe, Eugen Nicolaescu si Andrei Gerea, BPN a discutat propunerile pe care le-a facut si votul a consacrat urmatoarele nominalizari pe care PNL le face pentru ocuparea acestor posturi in Guvern: Klaus Iohannis la Ministerul de Interne si viceprim-ministru, Eugen Nicolaescu la Finante Publice, Teodor Atanasiu la Economie, si Cristian Busoi la Ministerul Sanatatii", a spus Antonescu.
Citeste si:
Crin Antonescu vorbeste in numele primarului, fara sa lamureasca ceva. Dar USL-ul poate sa incalce legea. Cum? Foarte simplu. O ignora. Cum este posibil asa ceva? Foarte simplu. Nimeni nu poate sa faca nimic. Decit prin violenta.
Dar cine-i dispus la violenta? Nimeni. Petru cine si pentru ce sa-si riste cineva pielea? Cei 7,4 milioane de uslamisti sint tot acolo. Si promoveaza zilnic usamismul. Si sint gata oricind sa repete isprava din vara 2012. Fara nici o retinere.
N-avem decit sa rabdam. Sau sa emigram. Mai comentam si noi, ca sa treca timpul. Dar uslamismul e o religie de mase. Impotriva principiilor si a modernitatii. N-avem decit sa toleram milioanele de uslamisti. Si sa spunem adevaruri fara finalizare practica. E util pentru generatiile viitoare si ca exercitiu de antrenament mental.
Iohannis vrea si la restaurant si la opera, desi nu-l cred in stare de nimic. De-abia vorbeste si cand spune ceva e aproape mereu o prostie. PNL l-a scos la inaintare datorita sondajelor care ii arata sub PDL.Au ajuns la doar 15% si spera sa mai faca ceva in plus prin frauda.
Ma gandesc si eu, ca un umil cetatean ce ma aflu, un oarecare dintre milioane de alti oarecare, care muncesc zi de zi pentru traiul zilnic, ma gandesc si eu asa: daca eu maine imi schimb meseria si ma fac, sa zicem.... profesor la un liceu si ma angajez la liceu cu norma intreaga, eu as mai putea in paralel sa fiu si... ce sa zic.... inspector de urbanism la primarie, tot cu norma intreaga? Umila mea minte imi spune ca nu, ca nu as avea timp sa le fac pe amandoua, ar trebuie sa fiu in doua locuri simultan, ceea ce e imposbil.
Atunci cum Doamne, fiindca chiar incep sa ma simt stupid, Cum Doamne poti sa fii si primarul unui municipiu si ministru (!!!!), amandoua in acelasi timp si in orase diferite????
Un primar are clar mult mai multe de facut decat un profesor iar un ministru infinit mai multe decat un inspector de urbanism, ca sa ma leg de exemplele de mai sus.
Si atunci cum se poate sa fii si primar si ministru in acelasi timp, si inca in doua orase diferite????? Traim intr-o lume absurda! Sau sunt eu prost si nu inteleg nimic din lumea asta.
Asta este solutia Iohannis?
SITUATIA DE INCONPATIBILITATE:
Situația de incompatibilitate a unui oficial public exista si poate fi constatata atunci cand acesta ocupă concomitent două sau mai multe funcții al căror cumul este interzis de lege.
INCONPATIBILITATILE PENTRU FUNCTIA DE PRIMAR sunt specificate în LEGEA 161/2003.
ARTICOLUL 87 prevede că primarul nu poate ocupa(concomitent, simultan si in acelasi timp) următoarele funcţii sau calități:
- ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie asimilată acestora;
- orice alte funcţii publicesau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate,cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.
IN CONCLUZIE: Domnul Klaus Johannis trebuie sa se decida pana luni, 10 februarie, daca accepta functia de MINISTRU sau daca vrea sa ramana PRIMAR! Legile in vigoare nu prevad posibilitatea "conservarii" functiei de PRIMAR, prin numirea unui interimar pe perioada exercitarii functiei de MINISTRU ! Aspectele legale fiind, cred, clarificate, va propun s-avem putintica rabdare stimabililor!
Pai Iohannis asta este primar de 14 ani, nu? Da!
In zua de azi, poti sa numeri pe degete meseriile care iti dau o sluba asa de stabila. Categoric este si meritul acestui om sa fie primar pentru atata vreme.
Si ajung la ce i s-a oferit: slujba ca ministru de interne. Sluba care, nu tine chiar de tine ca sa nu fi inlocuit peste noapte.
Si atunci, de ce sa ne miram ca nu vrea sa dea primaria Sibiului?
Ah, ca da ca ia Internele poate sa deschida nenumarate usi care altfel i'ar fi inchise sau poate nici nu ar stii de ele... asta'i un alt aspect atragator pentu a fi Ministru de Interne.
Nu-mi fac probleme: Iohannis asta'i unul din putini oameni inteligenti si cred eu ne-patati din guvernul actual, asa a o sa stie el ce sa aleaga!
@Crup România a fost ultima ţară din UE care a interzis experţilor care lucrează în proiecte finanţate din fonduri europene să ponteze simultan în două proiecte diferite (două sau mai multe). De fapt cred că a fost singura ţară, că prin alte părţi n-am auzit de experţi care pontau aceeaşi zi în trei proiecte diferite ;)