Realizatorii Antenei 3 au lansat noi atacuri la adresa justitiei si a institutiilor statului in emisiunea de luni seara a lui Mihai Gadea, dedicata lui Cezar Avramuta, cunoscut ca "omul cu steagul" din Piata Universitatii. Avramuta a fost internat la Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia", dupa ce vineri a stat sapte ore pe Casa Radio din Bucuresti. Initial, stirea aparuta in presa spunea ca Avramuta a amenintat atunci cu sinuciderea, insa postul de televiziune a sustinut, luni seara, ca "omul cu steagul" protesta impotriva cazului Rarinca. Pe parcursul emisiunii, Antena 3 a titrat pe burtiera "Abuz ceausist! Cine deranjeaza e bagat la nebuni", "Stegarul Pietei Universitatii, internat cu forta la psihiatrie", "Incredibil: L-au internat cu forta la nebuni!", "Cine vrea sa-i inchida gura stegarului din Piata Universitatii? ", "Cezar Avramuta povesteste cosmarul". Stegarul dac a aparut in studioul televiziunii pentru a-si sustine cauza in ie si chiloti.

Segarul dac, la Antena 3Foto: Captura Antena 3

UPDATE Nota: Antena 3 si-a construit, in ultimii ani, o cazuistica in care astfel de persoane sunt prezentate in studio, sustinand ideile promovate de post - vezi cazul Sobaru, transformat de Antena 3 in erou al luptei anti-Basescu pana in toamna anului trecut, sau cazul lui Adrian Zglobiu, promovat de post dupa ce l-a scuipat pe Basescu si care a primit, in cele din urma, o condamnare. Codul Audiovizual este confuz in privinta unor astfel de situatii. In conditiile in care Antena 3 nu a luat o pozitie de la medicii care l-au avut sub supraveghere pe Cezar Avramuta, iar acesta a prezentat pe larg propria versiune a "abuzurilor" de la psihiatrie, sub privirile intelegatoare ale lui Gadea si Radu Tudor, notabil este articolul 46 din Codul audiovizual. Acesta mentioneaza obligatia posturilor de a respecta demnitatea persoanelor cu tulburari psihice, dar nu precizeaza ce se intampla cand acestea vin, voluntar, in emisiuni, existand oricum exceptia situatiilor "de interes public justificat". Ce spune art. 46 din Cod:

"ART. 46

(1) Difuzarea informatiilor si/sau imaginilor persoanelor aflate sub tratament in unitatile de asistenta medicala, precum si a datelor cu caracter personal privind starea de sanatate este permisa numai cu acordul persoanei sau, in cazul in care persoana este fara discernamant ori decedata, cu acordul familiei sau al apartinatorilor.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligatia de a respecta demnitatea si anonimatul persoanelor cu tulburari psihice.

(3) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) si (2) situatii de interes public justificat.

In emisiunea de luni seara au fost invitati Cezar Avramuta si un pensionar prezentat ca Alexandru Anghel, fost ofiter al Armatei Romane, care ar fi fost agresat de Politia locala dupa ce ar fi incercat sa intervina in favoarea lui Avramuta, insa a refuzat sa se legitimeze. Cezar Avramuta a fost prezentat ca "port-drapelul miscarilor de strada din ianuarie 2012" (proteste impotriva lui Traian Basescu si a Guvernului Boc - n.red.) si ca un om care "protesteaza impotriva abuzurilor".

"Stegarul a fost luat cu forta si dus la Spitalul Obregia", a spus Mihai Gadea, in timp ce Radu Tudor s-a intrebat "Cum adica sa internezi un om la psihiatrie fara voia lui si fara sa faca rau nimanui?".

"Statul de drept inseamna grija fata de cetatean, ca politistul sa aiba grija de cetatean. Sunt unii politisti, cativa, care au facut abuzuri inimaginabile", s-a spus in emisiune.

De asemenea, Mircea Badea a intrat in direct in emisiune cerand modificarea prevederilor privind raspunderea magistratilor, subliniind ca "Toata lumea raspunde pentru ceea ce face, numai magistratii nu. Sistemul de justitie fara niciun fel de raspundere este sistem de represiune, nu este sistem de justitie."

Invitata si ea in emisiunea lui Mihai Gadea, Olguta Vasilescu, primarul Craiovei, a explicat ca "Fiecare dintre noi are un hobby - unii se duc la fitness, unii la pescuit. Domnul Avramuta e protestatar de profesie."

Mircea Badea a mai spus ca "Nu vad nici o diferenta intre ce s-a intamplat in Franta la Charlie Hebdo si ceea ce s-a intamplat aici: au incercat sa il bage la nebuni, adica sa nu il impuste, ci sa il tortureze (pe Cezar Avramuta - n.red.). Acolo erau niste teroristi, aici sunt institutiile statului. Mult mai grav cand sunt institutiile statului. Presedintele tarii e preocupat ca nu i-a spus premierul unde se duce la meci."

Mircea Badea i-a transmis un mesaj si liderului UNPR Gabriel Oprea, vicepremier: "In continuare astept sa vad de la domnul Oprea cand pleaca din Guvernul asta. E o cacealma. Ia domnul Oprea sa vedem cum pleci mata din Guvernul asta, ca sunt curios si foarte amuzat".

La finalul emisiunii, Mihai Gadea a invocat, in numele libertatii de exprimare, celebra declaratie a lui Ion Ratiu din anul 1990: "Va aduceti aminte de Ion Ratiu in 1990? A spus ca se va bate pana la ultima picatura de sange ca ceilalti sa aiba dreptul sa nu fie de acord cu el. Omul asta este cu un steag si vorbeste despre lucrurile in care crede? E ceva rau in asta? E demnitate totala."

La randul sau, Cezar Avramuta a spus, la finalul emisiunii: "Eu personal si multi dintre romani se simt aparati de Antena 3. Simtim ca in dumneavoastra avem reprezentanti de nadejde ai apararii acestor principii."

Emisiunea s-a incheiat cu promisiunea lui Mihai Gadea ca invitatii emisiunii, Cezar Avramuta si pensionarul Alexandru Anghel, vor face "plangeri impotriva abuzurilor": "Spera ca justitia sa ii sanctioneze pe cei care i-au abuzat."