Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat miercuri seara la Romania TV ca isi mentine punctul de vedere potrivit caruia procurorii-sefi trebuie sa fie numiti de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) iar presedintele sa fie exclus din aceasta procedura.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

"In proiectul de lege depus la Parlament, mecansimul de numire a procurorilor, asa cum a fost transmis de ministrul Justitiei, prevedea ca numirile procurorului general, procurorului-sef DIICOT, procurorului-sef DNA si adjunctilor acestora sa fie facute de Consiliul Superior al Magistraturii. Eu subscriu, imi mentin acest punct de vedere si proiectele vor intra in dezbatere, vor exista argumente pro si contra si in final, prin vot, vor fi adoptate. Nu pot sa va spun care va fi solutia finala", a spus Tariceanu la Romania TV.

El a adaugat ca presedintele Romaniei, trecut, actual si viitor, este un om politic "in carne si oase".

Am informatii ca unele societati de asigurari au deturnat fondurile pe care le aveau pentru alte activitati

"Lupta impotriva coruptiei a degenerat intr-o lupta de putere a unor institutii de forta si in momentul acesta am inceput sa ne dam seama ca aceasta lupta de putere afecteaza mediul politic, mediul economic, elite intelectuale, pentru ca nu mai are nimic de-a face cu lupta impotriva coruptiei, ci cu rafuieli de tip mafiot, grupuri de putere, pentru acapararea puterii politice, pentru acapararea puterii economic. Vorbeati de piata asigurarilor - eu nu pot sa dau verdicte, dar pot sa va spun ca am informatii ca unele din societatile de asigurari au facut deturnarea fondurilor pe care le aveau pentru alte activitati si sigur ca acolo au intrat in coliziune cu legea. In momentul in care noi vedem abuzurile si excesele pe care le-a facut Justitia in Romania si DNA, nu mai putem sa stim care sunt corecti si care sunt incorecti, putem sa ne imaginam ca toti sunt afectati de o actiune incorecta, din spate, dar la fel de bine putem sa consideram ca si unii intr-adevar au incalcat legea", a spus Tariceanu la Romania TV dupa ce moderatorul a mentionat ca de pe piata asigurarilor au disparut mare parte din firmele romanesti, potrivit Agerpres.