Procurorul sef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat joi seara la Romania TV ca propunerile de modificare a codurilor penale nu vor fi adoptate, deoarece ar putea bloca anchetele penale, subliniind ca "timorarea" procurorilor sau judecatorilor prin astfel de masuri nu aduce nimic bun, potrivit Agerpres.

Daniel HorodniceanuFoto: Agerpres

"Daca discutam de implementarea Directivei sau incercarea de implementare a Directivei pe modificarile care urmeaza sa afecteze Codul penal si Codul de procedura penala, va pot spune ca aceste propuneri nu vor trece, pentru ca daca vor trece ar ingreuna foarte mult, pana pe alocuri la a bloca activitatea in unele dosare penale (...) Am dat exemplul dosarelor de trafic de droguri. Sunt mii de dosare anual la DIICOT. Dupa identificarea autorului si a substantei pe care o are asupra sa ori care urmeaza sa o comercializeze sau sa o consume, aceasta substanta face obiectul unei constatari intr-un laborator special al MAI. Sunt cateva laboratoare in Romania si sunt singurele care pot stabili daca substanta respectiva este incadrata intr-unul dintre tabelele anexa la Legea 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri. In lipsa unei asemenea constatari, dosarul va fi cu siguranta blocat pentru ca noi nu ne vom putea da seama daca este o substanta dintre cele interzise. De aceea va zic ca nu vor trece. Sunt la stadiul de propuneri, exista amendamente, nu toate amendamentele au trecut de fiecare data. La fel ca si la legile justitiei, nu tot ce s-a propus a fost inserat in lege", a declarat Horodniceanu la Romania TV.

Seful DIICOT a mai spus ca presiunile suplimentare asupra procurorilor nu va aduce nimic bun in desfasurarea anchetelor penale.

"Cred ca timorarea judecatorilor sau procurorilor nu ar putea aduce nimic bun. Presiunea suplimentara fata de presiunea care deja exista, pentru ca fiecare are responsabilitatea dosarului propriu, a-l apasa in plus cu o noua responsabilitate, ar putea fi de natura sa-l timoreze. Nu cred ca ar putea sa aduca nimic bun anchetei", a explicat Horodniceanu.

Daniel Horodniceanu a mai spus ca o alta prevedere care ar putea bloca activitatea DIICOT este cea cu privire la varsta de pensionare si vechimea de incadrare in magistratura.

"Se modifica dispozitiile in legatura cu pensionarea si, in consecinta, magistratii care au o vechime de 20 de ani in profesie se vor putea pensiona, indiferent de varsta. Acest lucru ar putea sa afecteze grav sistemul judiciar, nu numai DIICOT. Daca maine legea ar intra in vigoare, din DIICOT ar trebui sa plece mai mult de jumatate dintre procurori, ceea ce ar face ca activitatea nu sa fie blocata, ci sa fie imposibil de executat. Pana acum, in DICOT se putea intra cu o vechime de 6 ani de la orice fel de jurisdictie. Prin modificare, urmeaza sa intre cu o vechime de 10 ani. La aceasta vechime de 10 ani s-ar adauga cei 4 ani de la INM. Deci am putea intra cu o vechime de 14 ani, ceea ce este o varsta foarte mare. Am vazut ca, din plaja de selectie a DIICOT, 65% o reprezinta procurorii tineri in jur de 30 de ani, pentru ca este o institutie dinamica si care necesita foarte mult timp petrecut la serviciu. Fiecare perioada a carierei necesita o anumita dinamica", a precizat Horodniceanu.