Decizia Sectiei pentru Procurori a CSM, care a dat aviz negativ propunerii ministrului Justitiei de revocare din functie a procurorului sef al DNA este clara si fara echivoc, a declarat, marti seara, la Digi 24, liderul PNL, Ludovic Orban. El a spus ca daca ar fi trait in Japonia, Tudorel Toader, ajuns in penibila situatie de marioneta a liderilor coalitie de guvernare, ar fi trebui sa comita seppuku, dupa un asemenea esec lamentabil, potrivit news.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Un dezastru pentru ministrul Justitiei, Tudorel Toader, un dezastru previzibil pentru ca inca de la prezentarea asa-ziselor motive pentru fundamentarea solicitarii de revocare s-a vazut ca aceasta este foarte subreda si ca nu are la baza o analiza serioasa. (...) Daca ar fi trait in Japonia, Tudorel Toader ar fi trebuit sa comita seppuku dupa un asemenea esec lamentabil, penibil", a declarat liderul PNL, Ludovic Orban, la Digi 24.

El a spus ca Tudorel Toader a ajuns in penibila situatie de marioneta a liderilor coalitie de guvernare, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, si a celor care duc un razboi interesat, care "are la baza scaparea propriei piei": "Este vorba despre niste oameni care au probleme in justitie si considera ca razboiul cu DNA si Codruta Kovesi este cel care ar putea sa le rezolve aceste probleme".

Liderul PNL a mai spus ca lui Tudorel Toader i-a fost teama sa nu isi piarda functia de ministru al Justitiei, fiind "convins ca daca nu executa comanda va fi schimbat din functie"

De asemenea, presedintele PNL a spus ca atacul la adresa procurorului sef al DNA a fost premeditat si ca de un an, un an si jumatate, liderii coalitiei urmaresc sa scape de Kovesi .

"In propunerea care a fost preluata de parlamentarii binecunoscuti Nicolicea, Serban Nicolae, Florin Iordache, in prima forma, era scos presedintele Iohannis din procedura de revocarea si asta imi arata foarte clar ca ei, inca de atunci, au premeditat aceasta lovitura contra procurorului sef. Au scos presedintele din procedura de revocare, desi il pastrasera in cea de numire a procurorilor sefi. Au premeditat acest atac impotriva procurorului sef al DNA si acesta este obiectivul pe care il urmaresc de un an, un an si jumatate, de a scapa de procurorul sef si de a transforma DNA intr-o institutie care sa nu mai deranjeze marimile zilei si care sa nu mai indrazneasca sa demareze anchete impotriva celor care este posibil sa fi savarsit infractiuni in gestiunea functiilor publice pe care le-au detinut', a mai declarat Orban.

Sectia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ solicitarii ministrului Justitiei de revocare din functie a procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi. Votul in sedinta Sectiei pentru procurori a CSM a fost 6-1 "impotriva" cererii de revocare, votul "pentru" fiind din partea ministrului Justitiei. Avizul CSM este unul consultativ, decizia revenindu-i presedintelui Klaus Iohannis.