Petre Lăzăroiu, judecător CCR, care a acuzat presiuni din partea Cotroceniului prin consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu spune că i-a transmis acesteia că judecătorii CCR sunt puşi să apere Constituţia, nu să facă jocuri politice, iar legat de opţiunile sale politice, l-a votat pe Iohannis, potrivit Medifax.

Petre LazaroiuFoto: ccr.ro

"Din toată discuţia reieşea că este o precupare. Cam aşa ceva (a simţit că i se arată cartonaşul –n.r.). Nu ştiu, dar niciodată nu a dorit Simina, nu a cerut să se întâlnească pentru vreo altă problemă. Pe mine, m-a surprins discuţia aceasta. Eu i-am spus Siminei următoare chestiune, asta apropos de declaraţia preşedintelui vis a vis de această problemă, pentru că a fost întrebat preşedintele ce va face în cazul Lăzăroiu. Preşedintele a zis că nu putem merge aşa departe, dar dacă e vreo problemă Curtea vrea să şi-o poată rezolva. Eu unul, chiar l-am votat pe preşedinte. Eu nu am votat niciodată PSD. Nu am nimic faţă de niciun partid, dar asta a fost opţiunea mea. Dar să spui că decizia CCR e pe mână cu ce spune alianţa de guvernare. Şi am zis, măi această chestiune nu se pune în discuţie. Noi am fost puşi acolo să apărăm Constituţia, pentru alte chestiuni. Doamna Tănăsescu nu a reacţionat. A luat act de ce am spus", a spus Petre Lăzăroiu, la Antena 3.

Petre Lăzăroiu, judecător CCR, cel care a acuzat presiuni din partea consilierului prezidenţial Simina Tănăsescu, a declarat că cea mai bună reacţie a preşedinteleui era aceea să anunţe că nu era nicio implicare în această situaţie.

"N-aş putea băga mâna în foc ce s-a vrut, dar bănuiesc că asta s-a vrut, să mi se spună că ai o problemă. Da (a simţit-o ca pe o presiune – n.r.). Vedeţi dumneavoastră, imediat a apărut comunicatul Administraţiei Prezidenţiale şi apoi al lui Cristi Danileţ care a spus, noi nu am trimis astfel de cerere la Preşedinţie. Păi atunci să se lămurească între ei. La final a fost cu cele două cărţi. Am discutat despre cărţi doar la plecare.(...) Preşedintele ar fi trebuit să spună că nu are în preocupare această problemă", a declarat Petre Lăzăroiu, judecător CCR, la Antena 3.

Petre Lăzăroiu, care a votat în favoarea revocării Laurei Codruţa Kovesi, a declarat vineri că fost căutat de consilierul prezidenţial Simina Lăzărescu, ce i-a spus că se pune în discuţie revocarea sa, după ce un ONG i-a cerut acest lucru preşedintelui Iohannis.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă, iar discuţia a fost una pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just. Mai mult, sursa citată susţine că nu este implicată Administraţia Prezidenţială.