Teodorovici, despre chiria pe casa din Sibiu: Am zis ANAF să ceară înscrierea în cartea funciară

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 11 iulie 2018, 23:15 Revista Presei | Radio TV


Eugen Teodorovici
Foto: Agerpres
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri seară, referitor la recuperarea de către stat a banilor încasați din chiria imobilului din Sibiu, pierdut de președintele Klaus Iohannis în instanță, că a cerut ANAF să solicite înscrierea în cartea funciară a imobilului.

"Dacă cei de la Cartea Funciară vor spune că acest lucru nu este posibil, atunci rămâne singura cale de urmat, cea prin notar, după care sunt alți pași, pasul următor fiind solicitarea acelei sume către cele trei persoane care au închiriat acel imobil", a declarat Eugen Teodorovici, la Antena 3.

Conform precizărilor ministrului, suma cumulată care ar urma să fie obținută de la cei trei chiriași este de peste două milioane de lei.

"Sigur, sunt și dobânzi aplicabile acestei perioade, pentru că statul ar fi putut obține bani din chirii de pe urma acelui imobil. (...) De ce nu a făcut ANAF-ul sau ministerul de Finanțe în anii trecuți toți pașii pentru a recupera ceva ce este al statului, să spunem, este o analiză pe care o s-o facem și vom vedea exact în paralel. (...) ANAF-ul a ales prima oară să meargă prin notar, care a suspendat în baza articolului 107 din Legea Notarilor Publici", a mai declarat Eugen Teodorovici, adăugând că "pasul următor este să se ceară banii proprietarilor acelui imobil".

Ministrul a mai precizat și că le va propune colegilor din Partidul Social Democrat o prevedere care să oblige suspendarea din partid a datornicilor la stat.




















1770 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Da, interesant. (Miercuri, 11 iulie 2018, 23:36)

    Clop [utilizator]

    Ce calfa la pingele.

    Tocurile sunt pentru domni. Unii au ramas in istoriile politice ale omenirii.
  • +10 (10 voturi)    
    Cu ce se ocupa Turd-0rovici (Miercuri, 11 iulie 2018, 23:39)

    Wanheda [utilizator]

    Ditamai Ministrul de Finante e preocupat de chiria Presedintelui, in vreme ce inflatia o ia razna si alte belele.
  • +9 (9 voturi)    
    casalaul de 7000 de metri patrati (Miercuri, 11 iulie 2018, 23:41)

    ouyang [utilizator]

    al lui dragnea cu ce bani s-a facut? lepra ordinara.
  • +7 (7 voturi)    
    Vinovati? (Miercuri, 11 iulie 2018, 23:56)

    D.M.A.Gogu [utilizator]

    Frumos ca ni se potriveste acum sa cerem bani de la cei care au administrat imobilul, mai ales daca intre ei e si un adversar politic.

    Daca e sa ceri daune, adreseaza-te ministului justitiei ca a permis ca respectivul imobil sa fie pierdut, fie si temporar. Si, daca vrei sa stii cat ai pierdut, cu sau fara dobanzi, informeaza-te cat de eficient a fost statul ale carui finante le supervizezi, ca sa afli care e randamentul mediu al proprietatiolor imobiliare. S-ar putea sa iti iasa cu minus si te trezesti dator, mai ales daca iei in calcul si proprietatile facute cadou dupa reabilitare colegilor tai demnitari, de orice culoare politica.

    Cat despre cei pe care ii consideri responsabili, nu m-ar mira sa ceara ei daune statului ca a permis astfel de porcarii, fie si prin intermediul unor retrocedari frauduloase.
  • +8 (8 voturi)    
    ministrul finantelor (Joi, 12 iulie 2018, 0:14)

    Dizidentul [utilizator]

    nu poate ordona schimbari in carti funciare aceste schimbari sint facute numai de notari in baza unor legi. dar un OUG rapid poate schimba si legile funciare repede repede.
  • +7 (7 voturi)    
    Acest DJ finanțist n-are habar de nimic (Joi, 12 iulie 2018, 8:35)

    Spiky [utilizator]

    Iohanis a fost proprietar, cumpărător de bună credință, în consecință s-a bucurat de toate drepturile proprietarului, inclusiv cel de a-și închiria bunul.
    Vinovat la faza asta este STATUL - care trebuia să verifice calitatea de moștenitor a celui care i-a vândut imobilul lui Iohanis.
    Statul nu are nici o șansă să-i ia banii lui Iohanis. Dar dă bine pe sticlă să-l acuze....
  • +5 (5 voturi)    
    ma gandesc... (Joi, 12 iulie 2018, 9:14)

    minus [utilizator]

    ca daca dezincriminati abuzul in serviciu chiar puteti face orice si spune jovial- pai daca nu va place, mergeti in instanta.

    Nu ca mi-ar parea foarte rau de ce păţeşte Presedintele.

    In rest, aceeasi abordare comunista- banii pe care nu i-a castigat statul sunt prejudiciu.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version