Claudiu Manda, șeful Comisiei de Control SRI, l-a contrazis pe purtătorul de cuvânt al SRI, spunând că mai degrabă protocolul secret prezentat de Darius Vâlcov, între PG și SRI, nu există la comisia parlamentară, potrivit Mediafax.

Claudiu MandaFoto: Agerpres

"Nu am văzut nici la Directia juridică, nici la comisie Am avut totuși 65 de protocoale (...) Am văzut documentul de denunțare, nu știu dacă aici e și protocolul de care ați vorbit, iar la Direcția Juridică am văzut și cel dintre ICCJ și SRI. Mai degraba cred că nu îl avem la comisie. Mâine verificăm", a declarat Claudiu Manda, șeful Comisiei de Control SRI, la Antena 3.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a spus că protocolul secret publicat de Darius Vâlcov nu a creat efecte, pentru că a fost denunțat la o lună după semnarea lui deoarece era inutil, subliniind că documentul se află la Comisia de control a SRI, precum și o dovadă a denunțării lui.

„Acest protocol nu și-a făcut efectul niciun moment, timp de o lună, până la denunțare. (...) A fost denunțat pentru că era caduc. Din cunoștințele mele, da, există la Comisia de control a SRI toate protocoalele, inclusiv acest protocol. Nu știu să răspund la întrebarea de cine a fost inițiat și cum a fost inițiat. (...) A fost denunțat prin decizia SRI, a directorului Hellvig”, a spus Ovidiu Marincea.