PNL: În PSD este o confruntare între clanurile din Ilfov și interlopii din Teleorman

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 5 septembrie 2018, 12:13 Revista Presei | Radio TV


Ionel Danca
Foto: Facebook - Partidul National Liberal
PNL va depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului în această toamnă, dar nu va face compromisuri pentru a atrage voturi de la parlamentarii PSD nemulțumiți de actuala conducere a partidului, pentru că în PSD e vorba mai degrabă de ”o confruntare între clanurile din Ilfov și găștile de interlopi din Teleorman - nu ai ce alege din așa ceva”, spune, la RFI, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, Ionel Dancă.

”Sigur vom depune o moțiune de cenzură în această toamnă, dar nu vom face compromisuri în privința modului în care privim și analizăm tot ce a făcut până acum guvernarea PSD-ALDE. Acest conflict pleacă de la reprimarea violentă a protestelor din 10 august și acum asistăm la o scenetă în care fiecare încearcă să -și scape pielea. Doamna Firea, probabil mai ageră din fire, a dat startul în această competiție, dar asta nu înseamnă că ea e mai puțin vinovată de acele evenimente, pentru că noi suntem convinși că prefectul și primarul Capitalei au fost permanent în contact. Ne amintim că Firea a organizat întâlniri înainte de această manifestație pentru a pregăti modul de organizare a spațiului respectiv . Chiar doamna Firea spunea că se știa cu 2 săptămâni înainte de o intervenție în forță, premeditată de Carmen Dan și cu știința lui Dragnea. În opinia noastră Gabriela Firea este părtașă în aceeași măsură la reprimarea violentă a protestelor și anchetele în curs de la Parchetul general vor arăta acest lucru și tocmai de aceea Firea și Cliseru încearcă să scape primele de vinovăție... Sigur, există și un conflict de fond în interiorul PSD , dar să fim cinstiți, e mai degrabă o confruntare între clanurile din Ilfov și găștile de interlopi din Teleorman - nu ai ce alege în această dispută”.

În privința conflictului dintre guvern și președintele Iohannis privind rectificarea bugetului de stat, Ionel Dancă spune că PSD încearcă să dea vina pe președinte pentru salariile și pensiile care nu vor putea fi plătite din cauza incompetenței propriului guvern, iar decizia lui iohannis de a suspenda ședința CSAT este justificată.

Citește restul interviului pe rfi.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2503 vizualizari

  • +6 (18 voturi)    
    Schimbati-va limbajul (Miercuri, 5 septembrie 2018, 12:21)

    marsur [utilizator]

    Voi PNL daca veti continua cu aceleasi metehne si limbaj ca PSD nu aveti nicio sansa . Dovediti ca sunteti mai cinstiti si mai destepti . Pana acum sunteti aproape la fel ca ei . Ne-am saturat de stilul asta manelist .
    • +5 (7 voturi)    
      corect! (Miercuri, 5 septembrie 2018, 13:31)

      aricu [utilizator] i-a raspuns lui marsur

      Foarte bine spus! Daca au cap si decenta, acum ar fi momentul sa lucreze serios sa-si contruiasca o echipa si un proiect care sa reprezinte o alternativa la mizeria de PSD. Dar ei is ca si cainii... tot latra ca sa atraga atentia... in rest, nu arata ca ar veni cu ceva mai destept... desi mai rai si spurcati ca PSD nu exista...
  • +11 (15 voturi)    
    PNL, maestrii motiunilor inutile (Miercuri, 5 septembrie 2018, 12:27)

    emil bobu [utilizator]

    Mai intai obtii voturile, abia apoi initiezi o motiune,

    Dar PNL se afla in treaba, incearca sa creeze impresia ca ei fac ceva.

    N-am uitat de USL, a fost doar acum cativa ani, cand PSD si PNL furau cot la cot.
  • +11 (13 voturi)    
    Comment sters de user (Miercuri, 5 septembrie 2018, 12:35)

    polonyca [anonim]

  • +2 (6 voturi)    
    PNL intinde o mana de ajutor lui Dragnea (Miercuri, 5 septembrie 2018, 12:41)

    rdi_ [utilizator]

    Prin aceasta atitudine PNL mimeaza opozitia si motiunea de cenzura si ii intinde o mana de ajutor lui Dragnea. Ei ataca membrii PSD care se delimiteaza de gasca de la varful partidului.
  • -2 (4 voturi)    
    CLANURI PE NAIBA (Miercuri, 5 septembrie 2018, 12:55)

    elysyum [utilizator]

    Se confrunta centre de putere intre ele...ultranationalisti peremisti antioccidentali si anti SUA si NATO IMPREUNA cu aliatii austro-RUSO-germani.... impotriva proocidentalilor si proeuroatlanticilor...
  • +4 (6 voturi)    
    Dupa Ramona Manescu (Miercuri, 5 septembrie 2018, 13:04)

    muvis [utilizator]

    pe care n-ati dat-o afara, ci si-a depus demisia, n-ati mai gasit si voi pe cineva in pnl, parte dintr-un clan?

    Reformati-va baieti!
  • 0 (0 voturi)    
    O declaratie care il ajuta pe Dragnea (Vineri, 7 septembrie 2018, 19:54)

    Propinatiu [utilizator]

    O declaratie care il ajuta pe Dragnea, descurajând orice disidenta in PSD. Parca in PNL n-ar fi contestat liderul!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by