„La ministerul Justiției nu există nici în discuție, nici în dezbatere, elaborare, avizare un proiect de act normativ pe OUG referitor la amnistie și grațiere”, a spus Toader, la o întrebare formulată de Mihai Gâdea.
Acesta a pasat mai degrabă mingea la Parlament. „Suntem în anul centenar” iar „legiuitorul ar putea fi generos din această perspectivă”, în condițiile în care „există în Parlament un proiect de lege privind amnistia și grațierea”.
„Este vorba de o decizie juridică, de o politică penală pe care legiuitorul are deplină competență să o promoveze, eu nu pot să mă substitui legiuitorului”, a subliniat el.
Tudorel Toader a notat că „în istoria dreptului penal au fost relativ multe acte de clemență referitoare la amnistie și eventual și grațiere” dar „de fiecare dată legiuitorul a prevăzut condițiile amnistiei, grațierii dar și excepții”, în condițiile în care „nu poți să amnistiezi fapte să spunem grave, contra persoanelor, de violență domestică, sunt valori ce trebuie protejate în orice context socio-economic”.
- Doamna procuror Adina Florea, prin conținutul dosarului, prin experiență profesională, dar și prin modul în care s-a prezentat la interviu expunand bunele și relele DNA-ului a convins în unanimitate Comisia că e cea mai potrivită.
- Sigur că procurorii din CSM nu vor primi foarte favorabil ceea ce spun, dar, indiferent de avizul lor, eu voi consulta procedurile pentru numirea Adinei Florea
- Când eu am spus că Ministerul Public s-a îndepărtat de la misiunea lui, procurorii CSM mi-au sărit în cap.
- Aștept ca cei din CSM să delibereze și să dea avizul cel mai adecvat. Personal, cred că avizul va fi unul negativ, dar eu voi trimite candidatura la președinte.
- Dincolo de evaluarea pe care am declanșat-o și care este în desfășurare, procurorul general își face și o autoevaluare, după statut orice magistrat este supus unei evaluări
- Procurorul general în ultimii trei ani de zile nu a avut o astfel de evaluare din partea nimănui.
- Am cerut în scris la CSM să îmi comunice dacă procurorul general a avut în ultimii de trei ani astfel de evaluare, să îmi dea o copie, să văd cine l-a evaluat și calificativul”.
Dl rector face parte din grupul "social-liberal" de la Iasi, parte a curentului liberal dispus sa colaboreze cu social-democratii mai mult decat cu "dreapta" ceva mai conservatoare (care de altfel nici nu are partid in Romania!).
De la dna Pivniceru pana la dl Toader, acel grup a dat ministri ai justitiei si nu numai, membri ai CCR, inalti demnitari.
La fiecare schimbare de premier (Grindeanu, Tudose) PSD-ul a cerut aliatilor de la ALDE sa il schimbe pe dl Toader, dar dl Tariceanu a refuzat sistematic.
Asta pt ca planurile dlui Tariceanu privesc prezidentialele si avea nevoie la Justitie de o persoana care sa "lupte contra abuzurilor DNA" dar care sa nu fie catusi de putin obedienta dlui Dragnea (un potential adversar pt dl Tariceanu in cursa pt Cotroceni).
Legile zise "ale justitiei", care inca nu au intrat in vigoare, nu a fost proiect al ministrului Justitiei, ci sunt venite de la Parlament, de la faimoasa comisie Iordache (inginerul in drept..).
Nici OUG-ul pt gratierea dlui Dragnea nu e pregatit si probabil nu va fi dat de ministrul Justitiei, pt ca nu vrea dl Tariceanu !
Dl Toader si-a castigat ostilitatea celor care o sustineau pe dna Kovesi la sefia DNA si a fost f. criticat pt o amnistie generala acordata unor detinuti de drept comun.
In general s-a creat perceptia ca dumnealui e total impotriva campaniei anti-coruptie.
Pana acum, ceea ce este faptic stabilit, e ca dl ministru s-a ferit cu mare grija sa incalce vreo lege sau sa grabeasca vreo procedura (vom vedea ce e este cu acea cerere de a deveni notar, ancheta va stabili realitatea) si a refuzat permanent sa dea curs vreunei cereri venite direct de la PSD sau de la dl Dragnea.
In mandatul domniei sale apare si dezvaluirea protocoalelor tehnice intre SRI si autoritati judecatoresti, precum si ale unor fapte aparent ilegale in activitatea unor procurori, acum cercetati penal.
TT a venit ca un asa zis expert si atotstiutor pentru a implementa ce Iordache nu a putut.
Este cat se poate de clar ca acest individ face jocurile lui Dragnea si a baronilor.
NU stiu cat de expert este acest individ dar cu siguranta este un om care-si foloseste inteligenta ( pe care unii spun ca o are) in scopuri murdare.
Mergand pe directii conjugate acestea devin si mai aberante ...
Beneficii cu toptanul, răspundere diluată.
Din păcate pentru el, aparenta frondă nu-i șterge eticheta de prietenul pușcăriașilor și acolitul hoților.
Altfel spus: Unirea prin si pentru hotie!
Aiaiaiai! Mizerabila ideea lui Gargamel.
E o lichea parvenită care, deocamdată, suge la 10 țâțe.
La un moment dat, însă, îi va veni și lui rândul ”ievaluării”.
Oricum KJ ti-o va reteza!
Prostii si puturosii au ramas in tara asta. Tinerii au plecat deja si pleaca in continuare pe capete.
Idiotii isi distrug singuri propria tara,considera cu totii mari patrioti ...
Doar nu crezi ca razboiul s-a castigat datorita vitejiei romanilor.
Asadar, anul trecut a disparut populatia Ploiestului. Probabil ca anul asta dispare si cea a Brasovului.
Cand va disparea si cea a Bucurestiului desfacem sampania.
Traisaca Geto-Dacii cel mai cinstit si viteaz popor de pe planeta si din chiar sistemul solar.
Cat despre disparitia populatiei sa stii ca si in 2016, cand eram condusi de vestitul Ciolos au parasit Romania peste 200000 de romani, daca datele citate de tine sunt reale!
Adevaratul sef asteapta in culise si trebuie sa fie numit in runda a doua, pe care care Iohannis nu o mai poate refuza.
Sunt cam contradictorii.