Ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, susține că, până la finalul acestui an, va fi adoptată o Ordonanță de Urgență prin care se va modifica legislația privind insolvența, deoarece poate aduce bani la bugetul de stat, notează Mediafax.

Eugen TeodoroviciFoto: Agerpres

"Este o urgență (modificarea Legii Insolvenței prin OUG - n.red.), deoarece poate să aducă, până la final de an, bani la buget", a spus Teodorovici, într-o emisiune la Digi24.

Una dintre noile reglemătări privind insolvența este de aceea ca autoritățile să poată cere mai repede falimentul dacă sumele de la firmele în insolvență nu pot fi recuperate altfel, a menționat ministrul Finanțelor.

În prezent, statul are de recuperat datorii de la aproape 28.000 de firme care sunt în insolvență, dar nu de la toate se dorește recuperarea banilor, ci „poate statul vrea să iasă sau să le convertească în acțiuni”, a menționat Teodorovici.

Ministrul finanțelor a reamintit că această modificare a legii insolvenței este dorită, deoarece, firmele în insolvență faliment sau reorganizare au datorii de 63 de miliarde de lei. În plus, există o practică a unor firme de a intra în insolvență.

Cam 1.000 de firme au plan de reoganizare și 6.000 și ceva sunt în observație, a precizat oficialul MFP. „Multe cumulează datorii peste data de intrarea în insolvență. Este un ajutor incorect față de celelalte companii corecte. Și este și un fel de ajutor de stat. Am întrebat ANAF dacă au putut opri ca aceste firme să nu intre în insolvență. Poate există o lacună legislativă", a mai spus Teodorovici.

Teodorovici: Dacă ANAF-ul nu-și va respecta planul de încasări, vom lua măsuri

Ministrul finanțelor a mai spus miercuri seară la Digi24 că se ia în calcul ca șefii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) să fie demiși, dacă nu vor îndeplini ținta de colectare stabilită la începutul fiecărui an.

"Dacă ANAF-ul nu-și va respecta planul de încasări, vom lua măsuri. (...) Așa am declarat și în Guvern", a afirmat Eugen Teodorovici, admițând că șefii instituției pot fi schimbați, la finalul acestui an.

Ministrul finanțelor a menționat că, față de anul trecut, în prezent, încasările ANAF sunt mai mari, dar, din planul de încasări asumat la începutul acestui an, instituția a realizat 95%. "Nu voi accepta o revizuire a planului în scădere. Sunt obligați să vină cu măsuri concrete", a subliniat Teodorovici.

Oficialul de la MFP a adăugat că planul ANAF ar trebui să fie acela de a colecta la bugetul de stat toate încasările datorate de contribuabili, "dar acesta este o utopie", oferind exemplul încasărilor din TVA, care au crescut, dar nu suficient.