„Ieri (n.red. - miercuri), am primit de la Ministerul Justiției răspunsul, noi întrebând dacă notarul a făcut bine ce a făcut. Concluzia Ministerului Justiției este că acel notar ar fi procedat corect, atunci când a suspendat”, a declarat Teodorovici, joi seara, în cadrul unei emisiuni la Antena 3.
Ministrul finanțelor susține că ar fi fost indicat să se vadă dacă, în opinia Ministerului Justiției, a procedat corect și notarul din 1999. „În 1999, în aceeași zi, s-a emis autorizație pentru acea casă, s-a și vândut jumătate de casă domnului președinte”, a detaliat Teodorovici.
Oficialul de la Finanțe a mai spus că le-a cerut funcționarilor din ministerul pe care-l conduce să urmărească fiecare cale legală în procesul cu președintele, a reamintit că, în acest caz, continuă procesul de la Hunedoara și că nu există niciun pericol de subscriere.
și pe urmă vă dați cu jandarmii de parcă ăia v-au pus în Parlament.Și vreți să nu vă spunem că sunteți neserioși,adică jigodii?