Ludovic Orban, despre criticile unora din PNL: O ieşire ciudată, care în mod evident avantajează PSD

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 8 octombrie 2018, 3:20 Revista Presei | Radio TV


Ludovic Orban
Foto: Facebook
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că poziţiile critice ale unora dintre colegii săi la adresa conducerii PNL, exprimate duminică seara, reprezintă "o ieşire ciudată", care avantajează PSD, iar acestea nu ar trebui să prezinte o foarte mare importanţă pentru spaţiul public, potrivit Agerpres.

"Sigur că pentru orice om care priveşte obiectiv la acest demers, acest demers, clar, avantajează PSD, pentru că mută atenţia de la dezastrul PSD şi de la blamul public pe care l-a primit PSD de la cetăţenii români, spre PNL, care chiar nu are absolut niciun fel de răspundere în organizarea acestui referendum, iar poziţionarea conducerii Partidului Naţional Liberal a fost o poziţionare profund democratică şi conformă cu ceea ce înseamnă democraţia şi respectul pentru convingerile intime. (...) Este o ieşire ciudată, o ieşire care, în mod evident, avantajează PSD, dar este o ieşire a unor colegi care, în mare parte sunt foşti şi care nu pot să dea lecţii privind managementul politic al partidului", a declarat Ludovic Orban, la Realitatea TV.

El a spus că este mirat că fostul preşedinte interimar al PNL, Alina Gorghiu, are această poziţie publică, în condiţiile în care "protocolul cu Coaliţia pentru Familie a fost semnat în mandatul de preşedinte al doamnei Gorghiu, iar doamna Gorghiu s-a manifestat în perioada precampaniei din 2016 în favoarea familiei tradiţionale". Ludovic Orban a adăugat că i se pare ciudată şi poziţia lui Cezar Preda, "care vrea să fie liderul unei facţiuni creştin-democrate în interiorul PNL".

Orban a precizat că nu a discutat cu cei care l-au criticat şi că ar fi preferat să aibă o discuţie înainte ca aceştia să facă postări publice, punctând faptul că "este un demers care nu are o semnificaţie foarte importantă".

Liderul liberal a remintit că "PNL nu a luat nicio decizie legată de acest referendum, decât aceea de a permite deplina libertate membrilor săi de a-şi exprima convingerile, punctul lor de vedere, referitor la această problemă" şi că de patru luni a făcut apel la liderii politici să nu politizeze această temă şi să nu o arunce în derizoriu, "întrucât este o temă care ţine de conştiinţa fiecăruia".

Ludovic Orban a susţinut că "lucrul cel mai important astăzi este faptul că se vede liber că în societatea românească există o stare de opoziţie aproape totală împotriva lui Liviu Dragnea şi împotriva PSD" şi că duminică "cetăţenii români au depus o moţiune de cenzură împotriva guvernării PSD".

"Liviu Dragnea, pe ce pune mâna se ofileşte, este aruncat în derizoriu şi este distrus. Din punctul meu de vedere, s-a văzut foarte clar că la acest referendum s-a văzut foarte clar că Liviu Dragnea a ajuns inamicul public numărul unu al românilor şi că a reuşit să discrediteze, să compromită o iniţiativă care, dacă ar fi fost lăsată să curgă în mod natural, fără să fie confiscată în scop electoralist de către Liviu Dragnea, probabil că ar fi avut cu totul şi cu totul alt deznodământ", a spus preşedintele PNL.

Mai mulţi parlamentari PNL au scris duminică seara, pe Facebook, că conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură şi către un nou eşec politic.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















448 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    orban e cel mai bun conducator al penele (Luni, 8 octombrie 2018, 5:25)

    rov [utilizator]

    locul lui este in istorie, alaturi de PNT.
  • -1 (3 voturi)    
    Acum va începe asaltul LGBTIST (Luni, 8 octombrie 2018, 6:41)

    Fileu_de_Poveste [utilizator]

    MozaiQ a inceput deja ofensiva împotriva familiei duminică seara.

    Ca să vedeți de ce trebuia să votati. Daca nu ați votat sunteți de partea lor, așa susțin ei, și în virtutea acestui fapt, vor modificarea Codului Civil unde specifica "bărbat și femeie". Mai am un comentariu scurt in incheiere. Fiți binecuvântați de Dumnezeu.

    (citat fără permisiune):

    Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea Constituțională spun răspicat prin decizii emise în ultimii ani că statul român trebuie să recunoască legal și familiile formate din persoane de același sex.Statul român are obligația de a legaliza DE URGENȚĂ parteneriatele civile, pentru a asigura un cadru legal demn pentru toți cetățenii, inclusiv persoanele LGBT.

    „Astăzi cetățenii României ne-au arătat că drepturile persoanelor LGBT nu pot fi obiectul unor jocuri politice. Clasa politică trebuie să se reconecteze la cetățenii pe care îi reprezintă. Semnalul transmis cu prilejul acestui referendum este unul de susținere față de minoritățile sexuale și de gen, ale căror probleme reale trebuie adresate de urgență. România este obligată să ofere o formă cuplurilor de același, legalizarea parteneriatul civil devenind o prioritate imediată” a declarat Robert Rațiu, președinte MozaiQ.
    Prin urmare, solicităm statului modificarea codului civil pentru a simplifica procesul de modificare a actelor de stare civilă, solicităm programe inclusive din partea Ministerului Educației, Ministerul Sănătății trebuie să adopte planul național HIV/SIDA cu proiecte de prevenție bugetate.....

    Dragi cetățeni, acum puteți vedea unde se vor duce banii publici.
    Parafrazez: Ferice de cei ce n-au văzut și au votat
  • +1 (1 vot)    
    e, ati vazut? (Luni, 8 octombrie 2018, 6:50)

    kthor7 [utilizator]

    Ce am zis eu? Au venit mimozele sa faca pe desteptele. Ma mir ca tovrasul Dumitrescu de la Ploiesti, lider PNL de Prahova, care s-a asezat la masa cu fundul la altar alaturi de tovarasul Toader de la PSD nu a postat si el un mesaj similar spunand ca a fost pacalit de Orban sa faca asta. PNL este de fapt USL si vor sa scape de Orban ca, asa cum este el de-l face toata lumea prost, e mult mai vigilent decat ei si isi da seama ca se vrea din nou revenirea la USL
  • +2 (2 voturi)    
    ah, da, chiar asa... (Luni, 8 octombrie 2018, 7:05)

    Filbert [utilizator]

    Acum iesirea unora avantajeaza pesedeaua...Cind ati votat in parlament alaturi de infractori pentru referendumul idioteniei, nu i-ati avantajat deloc.
    Puneti, mai bine, mina de la mina si platiti voi cei 44 de milioane de euro, ca aveti de unde!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by