Tudorel Toader a reacționat la declarațiile lui Klaus Iohannis privind propunerea pentru șefia DNA și a precizat la Antena 3 că trebuie făcută o deosebire între declarațiile politice și cele juridice, subliniind că președintele își va aminti, cu siguranță, decizia CCR despre numirea procurorilor de rang înalt, potrivit Mediafax.

Tudorel Toader la Antena 3Foto: Captura Antena 3

„În legătură cu candidata la şefia DNA, eu aş face o precizare prealabilă, să facem deosebirea dintre declaraţiile politice, declaraţiile electorale şi cele cu un conţinut riguros juridic. Acum, cu privire la desemnarea procurorului şef la DNA, discutăm despre legalitate. Oportunitatea numirii sau propunerii unui procuror pentru competenţele manageriale pe care le are, oportunitatea şi competenţele sunt stabilite prin art. 132 din Constituţie şi clarificate prin decizia recentă a Curtţii Constituţionale. Legalitatea este o obligaţie generală, este scrisă chiar în art. 1 din Constituţie, unde se spune că respectarea legii şi a Constituţei este obligatorie”, a declarat Tudorel Toader, la Antena3.

Ministrul Justiției a mai precizat că nu a ascultat întreaga declarație a lui Klaus Iohannis privind propunerea pentru șefia DNA, însă este convins că își va aminti decizia CCR.

„Procedura de la CSM, unde se obține acel aviz consultativ nu se poate opri la nivelul CSM, pentru că acest organism colectiv dă un aviz consultativ care îl va ajuta pe președinte să înțeleagă dacă cel propus candidat la șefia DNA întrunește cerințele legale, întrunește, are abilitățile manageriale pentru a fi numit în funcție. Eu nu am ascultat cuvânt cu cuvânt declarația domnului președintelui, dar mi-a atras atenția următorul lucru: întâi a spus că nu o va numi pentru că ar însemna un regres împotriva corupției, după care a spus că va veni acasă și va studia documentele. Eu am crezut că e invers, adică întâi te documentezi, studiezi și după aceea te exprimi cu privire la soluția pe care o va adopta. Convingerea mea este că își va aminti de recenta decizie a Curții Constituționale care a partajat competențele ministrului Justiției, pe de o parte, președintelui republicii pe de altă parte, în desemnarea procurorului de rang înalt”, a mai spus Tudorel Toader.

Precizările vin după ce președintele Klaus Iohannis a declarat, despre numirea Adinei Florea la șefia DNA că nu va permite ca România să facă pași înapoi împotriva luptei anticorupție și a cerut o verificare privind legalitatea propunerii, având în vedere avizul negativ de la CSM.

"România nu poate face pași înapoi împtriva corupției și nu voi accepta asa ceva. Pentru asta DNA are nevoie în fruntea sa o persoana independentă. Nu e posibil să facem pași înapoi, unde România înregistrase pași pozitivi. Avem un aviz negativ de la CSM care conține lucruri care trebuie să ne dea de gândit. Până atunci am cerut departamentului de resort să verifice legalitatea acestei propuneri. Dar nu voi accepta nimic ce reprezintă un pas în spate în lupta împotriva corupției", a afirmat Klaus Iohannis, joi la Bruxelles întrebat despre numirea la șefia DNA a Adinei Florea.

Acesta a adăugat: "Nu cunosc persoana și nici nu cred că e nevoie să cunosc persoana. Voi studia documentele, după care o să vorbim acasă mai multe".

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni, că i-a trimis președintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a Adinei Florea în funcția de procuror-șef DNA. Ea a primit aviz negativ din partea Secției pentru procurori a CSM.