Sorina Pintea: Semnăm în ianuarie-februarie un acord cu Cuba pentru a începe o colaborare concretă

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 11 decembrie 2018, 21:07 Revista Presei | Radio TV


Pintea si Teodorovici in Cuba
Foto: Captura Antena 3
Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a făcut, alături de ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, o vizită oficială la Havana, la începutul lunii decembrie, pentru a discuta cu vicepreşedintele Cubei şi omologii lor din această ţară posibilităţi concrete de colaborare în domeniul sănătăţii şi al relaţiilor comerciale.

Sorina Pintea a precizat marţi seară, la Antena 3, că în Cuba există în prezent, în special în domeniul oncologic, mai multe medicamente care sunt în cercetare şi care vor intra în studii clinice, inclusiv în Statele Unite, citează Agerpres.

Ea a dat ca exemplu medicamente oncologice pentru cancerul pancreatic şi tumori ale pielii sau vaccinuri pentru cancerul pulmonar, tratamente care se doresc a fi aduse şi în România.

"Avem două vaccinuri contra cancerului pulmonar care sunt dezvoltate de Centrul de Imunologie Moleculară din Havana. Aceste vaccinuri au trecut deja prin mai multe faze de testare şi de câţiva ani sunt folosite în Cuba. (...) Vaccinul a trecut deja cu succes de primele două faze de testare în Cuba, iar acum, în urma unui acord, deşi este embargo între Washington şi Havana, va trece prin teste clinice şi în Statele Unite. Procesul va dura probabil mai mult de un an până când produsul va putea ajunge în restul lumii, inclusiv în România. Dar din restul lumii vreau să fim noi primii care să putem să-l utilizăm. (...) Sunt lucruri foarte concrete pentru care am mers", a precizat ministrul Sănătăţii.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat, la acelaşi post de televiziune, că, în ciuda unor speculaţii din presă, vizita a fost una oficială, realizată cu mandat din partea autorităţilor de la Bucureşti, iar traseul prin Moscova a fost impus de ruta disponibilă la acel moment.


Teodorovici a subliniat că la Havana a avut loc o întâlnire de câteva ore cu vicepreşedintele Cubei, cu ministrul de Finanţe şi cu ministrul Sănătăţii, în care au fost abordate subiecte precum datoria istorică a Cubei faţă de România, relansarea relaţiilor comerciale şi aspecte foarte importante referitoare la sănătate.

"N-am fost în vacanţă! Mâine vom trimite, împreună, o scrisoare către vicepreşedintele Cubei în care spunem foarte clar ce avem de făcut în urma acestei vizite şi pe ce linii vrem să colaborăm între cele două ţări, România şi Cuba. S-a declarat că a fost o vizită istorică, pentru că România, după 1990, nu a mai trimis niciun ministru prezent la Havana pentru a menţine aceste relaţii. (...) ne-am asumat foarte clar şi scrisoarea de mâine pe care o vom trimite domnului vicepreşedinte al Cubei asta va spune: în şase luni de zile maxim o să avem toate acordurile bilaterale de interes comun semnate de România", a precizat ministrul Finanţelor.

Pintea a adăugat că se intenţionează ca un acord cu Cuba să fie semnat la începutul anului viitor.

"Primul pas va fi semnarea acelui acord pe care Guvernul României l-a aprobat într-o şedinţă de guvern în luna iulie. Un memorandum, de fapt, la care şi domnul ministru (de Finanţe - n.r.) a achiesat şi a vrut să fie parte, memorandum care a generat un acord care a fost acceptat de partea cubaneză, cu mici modificări, urmând să-l semnăm anul viitor, în ianuarie-februarie, astfel încât să începem o colaborare concretă", a declarat ministrul Sănătăţii.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2788 vizualizari

  • +8 (10 voturi)    
    ramai cateodata tamp... (Marţi, 11 decembrie 2018, 21:11)

    codyrocco [utilizator]

    Ce sa zic, exact asta ne lipsea. Cuba, astia-s recunoscuti in dmeniul medicinii, cred ca-s urmati de Venezuela si de Coreea de Nord, gen.
    Ne vor pija pe aia de la John Hopkins si de la AHK.
    • -1 (3 voturi)    
      culmea e (Miercuri, 12 decembrie 2018, 9:14)

      Hans Metter [utilizator] i-a raspuns lui codyrocco

      ca in domeniul medicinei, Cuba chiar e o tara avansata. Citeste un pic de sistemul medical de acolo.
  • +6 (8 voturi)    
    vaccin-minune-experimental care trateaza tot, (Marţi, 11 decembrie 2018, 21:17)

    Poiana lui Occam [utilizator]

    doar din Cuba, aceasta super-putere a cercetarii medicale mondiale.
    Dar de ce nu din Nigeria ?
    E mai ieftin acolo. Le fac eu fwd cu emailul.
  • +6 (8 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 11 decembrie 2018, 21:36)

    polonyca [anonim]

  • +6 (6 voturi)    
    ca acum 30 de ani! (Marţi, 11 decembrie 2018, 21:53)

    Antenistontel [utilizator]

    asa ajunsese si pelticul, sa se plimbe doar pe la ceilalti dictatori si sa faca afaceri in paguba cu ei!
  • +4 (4 voturi)    
    Teste pe pacienti. (Miercuri, 12 decembrie 2018, 6:14)

    nlln [utilizator]

    Explicati pe intelesul oamenilor!

    Aduceti un vaccin care se testeaza inca.Adica se vor face teste pe pacientii romani.

    "Dar din restul lumii vreau să fim noi primii care să putem să-l utilizăm"
    Sper sa fiti voi , Pintea, Teodorovici,primii care il folositi, in direct la televiziunile prietene.

    S-a gasit un domeniu in care sa fim si noi primii.
    Primii in a nu respecta drepturile pacientilor.
    Aici, dreptul de a fi corect informat.

    Minciuni, manipulare, dezinformare.

    O sa ne interesam sa vedem ce se " vorbeste "prin Europa in legatura cu acest vaccin.
  • +6 (6 voturi)    
    un vaccin contra prostiei (Miercuri, 12 decembrie 2018, 7:11)

    Francisc 1 [utilizator]

    da nu are curaj PSD sa-l aduca in tara!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by