Ministrul Justiției Tudorel Toader a declarat luni seara, la Antena 3, că are „convingerea” că președintele Klaus Iohannis va citi mai repede decât în cazul Kovesi documentele care stau la baza cererii de revocare a procurorului general Augustin Lazăr. El l-a ironizat totodată pe șeful statului, afirmând că „oi fi eu ministrul Justiției, dar nu pot evalua un profesor de fizică”.

Tudorel ToaderFoto: Facebook - Tudorel Toader

"Nu aș vrea să greșesc, oi fi eu ministrul Justiției, dar nu pot evalua un profesor de fizică. A cunoaște mecanismele statului de drept e de mare finețe, dar poate fi rezultatul unor acumulări de ani de zile. Nu te duci, te alege poporul peste noapte președinte și devii atoateștiutor. Să nu excludem (ca el) să fie consiliat bine și să spună „lasă că așa știu eu, așa vreau eu”", a declarat Tudorel Toader, conform Mediafax.

Ministrul Justiției mai spune că are convingerea că nu va dura luni de zile, precum în cazul Laurei Codruța Kovesi, ca președintele să citească motivele care stau la baza cererii de revocare a lui Augustin Lazăr din funcția de procuror general.

"Fiind la a doua sau a treia citire, exprim convingerea că va înțeleg mai repede. Ține de structura fiecăruia", a mai spus Toader.

  • Tudorel Toader: „Fostul președinte era mai bine consiliat. Avea fler”

Tudorel Toader a mai declarat la Antena 3 că fostul președinte Traian Băsescu era mai bine consiliat și avea fler în comparație cu actualul șef de stat Klaus Iohannis, "care spune sec „nu sunt de acord, mă documentez”".

"Președintele de atunci era mai bine consiliat decât cel de azi. Cel de atunci avea un fler, simțea lucrurile, le prezenta într-o manieră credibilă. Cel de azi nu are această abilitate socială, sec și spune că „nu sunt de acord, dar mă documentez”. Trebuie să fii documentat când dai o soluție. Nu am de unde să știu, că este cu voie sau fără voie, ca la biserică, efectele sunt aceleași. Indiferent de funcție, putem avea urechea aplecată către un sfat, altul să nu accepte astfel de consiliere că „le știu eu pe toate”", a declarat ministrul Justiției, potrivit Mediafax.

Fost judecător al Curții Constituționale, Toader a vorbit și de presiunile din mandatul său.

"Eram judecător la CCR și era o perioadă în care Curtea a fost solicitată cu probleme de mare rezonanță, impact social, economic, făceau miting, închideam geamul, când am dat decizia cu CNAS era miting, fotografiile noastre erau arse, mă uitam la Iași la tv, era incredibil când vedeai că fotografiile judecătorilor erau arse. Cineva din familia unui membru al Curții era în perimetrul respectiv și a vrut să cumpere fotografia dar să nu o ardă, dădeam decizii pentru societate. Era un personaj și atunci, dacă decizia îi convenea, judecătorii erau frumoși și deștepți, săptămâna viitoare dacă Curtea decizia dădea o decizie care nu îi convenea, era critic", a mai declarat Tudorel Toader la Antena 3.