Teodorovici, despre șefia ANAF: Am nevoie de cineva alături de care să putem face reforma acestei instituții / Mihaela Triculescu n-are experiență de sistem, poate dorința de a reforma va fi mai puternică

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 6 ianuarie 2019, 21:11 Revista Presei | Radio TV


Mihaela Triculescu, presedintele ANAF
Foto: Guvern
Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a spus duminică seară, într-o emisiune la Antena 3, că președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a fost schimbat deoarece este nevoie de reformarea sistemului.

„Este o situație care a impus o astfel de decizie (n.r. - schimbarea președintelui ANAF), ca să schimbăm ceea ce spun de ani de zile. Nedorind să intru în discuții, au apărut încercări de a aduce argumente contra acestei schimbări”, a spus el referitor la numirea Mihaelei Triculescu ca președinte al ANAF în locul lui Ionuț Mișa, notează Mediafax.

Ministrul Finanțelor a completat că orice leu trebuie adus la buget într-un mod corect, fără să se impună biruri, iar ANAF și Curtea de Conturi sunt cele două instituții care pot duce direcția unei economii. Astfel, dacă una dintre direcții, respectiv ANAF, nu este orientată „așa cum trebuie”, atunci este nevoie să fie schimbată.

„Am nevoie de cineva alături de care să putem face reforma acestei instituții”, a subliniat Teodorovici. Oficialul de la Finanțe susține că, pentru a reforma Fiscul, a avut discuții cu Mișa aproape zilnic, și în weekend. „Eu am propus această schimbare (n.r. - numirea Mihaelei Triculescu). Nu ține de partid. Am prezentat o analiză, propunerea respectivă”, a precizat Teodorovici.

În plus, ministrul Finanțelor a mai spus că demiterea lui Mișa nu a ținut de nivelul colectării ANAF, ci mai mult de faptul că acesta este om de sistem și era nevoie de o schimbare a sistemului.

„Doamna Triculescu n-are experiență de sistem. Poate acesta este motivul care o va face să facă acele modificări. Neaparținând unei grupări, poate dorința de a reforma va fi mai puternică, având tot sprijinul prim-ministrului și a ministrului de Finanțe. (...) Pentru a se schimba, ANAF-ul avea nevoie de schimbare”, a subliniat Teodorovici.

De asemenea, ministrul Finanțelor nu a precizat care va fi ținta de colectare a ANAF pentru 2019, ci doar că aceasta va stabilită prin Legea Bugetului pentru 2019.



Citeste mai multe despre   









Citeste pe MedLife.ro
Mituri despre colesterol










3705 vizualizari

  • +14 (14 voturi)    
    Reforma vine de la coada vacii (Duminică, 6 ianuarie 2019, 21:16)

    -PuieMSD- [utilizator]

    Ca si coana Vasilica.
    Si-au mai batut o data joc de noi rusii acum 75 ani punand inepti la conducerea tarii. O fac si azi, prin Liviu Dragnea, nepotul spionului sovietic General Marian Dragnea.
  • +16 (16 voturi)    
    ada@orlando.ro (Duminică, 6 ianuarie 2019, 21:30)

    Casargoz [utilizator]

    „Doamna Triculescu n-are experiență de sistem. Poate acesta este motivul care o va face să facă acele modificări. Neaparținând unei grupări, poate dorința de a reforma va fi mai puternică, având tot sprijinul prim-ministrului și a ministrului de Finanțe. Citat din Orlando

    Si la cernavoda ar trebui pus un preot, iar la politie ar trebui un doctor. Si la invatamant un politest ... numai cei care nu fac parte din sistem pot schimba sistemul :0
    A o veste proasta pentru Teodorovici, este un om al sistemului. Nu ar fi bine sa plece?

    El e destept, noi suntem prosti :)
    • +8 (8 voturi)    
      Dar chiar asa este!!! (Luni, 7 ianuarie 2019, 8:29)

      iliterat_b3-a5-8c-30-58-1f [utilizator] i-a raspuns lui Casargoz

      "El e destept, noi suntem prosti "

      Dar chiar asa este!
      Da, isi bate joc de noi!
      Dar de ce face asta?
      Pentru ca ii permitem!

      Noi l-am votat, si pe el, si pe Daddy, si pe Valcov, si pe Daia, si pe Docila ... nu prea este dovada de inteligenta!
      • +2 (2 voturi)    
        "Noi" ?... (Luni, 7 ianuarie 2019, 12:50)

        Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui iliterat_b3-a5-8c-30-58-1f

        Cine sunteti voi?
        • 0 (0 voturi)    
          NU voi, ci noi! (Marţi, 8 ianuarie 2019, 9:26)

          iliterat_b3-a5-8c-30-58-1f [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

          SIngurul "noi" care conteaza, Maria Sa Poporul, cel care a votat cu entuziasm pedesereul!
          Fie direct, cei 18% care am pus efectiv stampila pe Partidul lui Ilici, fie indirect, cei 62% care am stat acasa si nu am binevoit sa mergem la vot, alegand si in acest mod pe Daddy ...
    • +9 (9 voturi)    
      Mai grav e ca nici n-are curaj sa spuna cine (Luni, 7 ianuarie 2019, 8:49)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui Casargoz

      i-a bagat-o pe gat : Valcov.
  • +10 (12 voturi)    
    acu'... (Duminică, 6 ianuarie 2019, 21:31)

    codyrocco [utilizator]

    zic si eu, i-ati cautat CV-ul pe pornhub? nu ca nu ar fi obligaturie priceperea intru oral in documentarele alea...
  • +17 (17 voturi)    
    Dj Teo (Duminică, 6 ianuarie 2019, 21:33)

    PlutoniumBoy [utilizator]

    inima apriga, are nevoie de cineva fara experienta, dar cu inima, pe cel mai important post al finantelor unei tari. Poftim cultura !
  • +14 (14 voturi)    
    diletanti (Duminică, 6 ianuarie 2019, 21:57)

    CPetrescu [utilizator]

    Ia-l pe unu de pe strada si pune-l sef la ANAF, ca el nu face parte din sistem si are dorinta de reformare.
    Tu esti un dilentant ca si majoritatea membrilor guvernului si nu puteti mai mult decat sa cheluiti banii publici aiurea si sa trageti de timp.
  • +18 (18 voturi)    
    Comment sters de user (Duminică, 6 ianuarie 2019, 22:14)

    Radu-Mihai [anonim]

  • +13 (13 voturi)    
    Sfat pt Teodorovici (Duminică, 6 ianuarie 2019, 22:30)

    ber [utilizator]

    N-are experienta de sistem. Dar minte are? Cheam-o in birou si da-i sa calculeze dobanda compusa pe 10 ani la 1234 lei cu 3% dobanda pe an. Daca o face in 10 minute, fara calculator, atunci e OK.
    • +8 (8 voturi)    
      Hia sa fim seriosi! (Luni, 7 ianuarie 2019, 8:31)

      iliterat_b3-a5-8c-30-58-1f [utilizator] i-a raspuns lui ber

      Poza mi se pare destul de elocventa, in mod evident Mihaela are ALTE CALITATI, nu ca ar sti sa calculeze o dobanda compusa ...
    • +4 (4 voturi)    
      Daca am avea cum sa facem comparatie... (Luni, 7 ianuarie 2019, 12:58)

      Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui ber

      Nici Misa nu e un geniu, ba din contra, asa ca alegerea este simpla: intre doi prosti alegi alternativa care arata mai bine. Si de la asa persoana seful are alt fel de asteptari.

      Din pacate se poate citi si altceva in discursul lui orlando: alegerea este pe model dancila; trebuie musai sa fie cat se poate de proasta ca sa nu existe vreun risc de criza de personalitate.
  • +8 (8 voturi)    
    sfat pentru Teodorovici (Duminică, 6 ianuarie 2019, 22:34)

    ber [utilizator]

    N-are experienta de sistem. Dar minte are? Cheam-o in birou si da-i sa calculeze dobanda compusa pe 10 ani,
    la suma de 1234 lei cu 3% dobanda pe an. Daca o face in 10 minute fara calculator atunci este OK.
  • +8 (8 voturi)    
    Mercenarii au macelarit economia. Cu singe rece (Luni, 7 ianuarie 2019, 1:46)

    D-or [utilizator]

    Au avut mandate scurte la conducerea sistemelor, intreprinderilor.... pentru cite o afacere, dupa care au fost schimbati sa se piarda urmele si conexiunile.
  • +13 (13 voturi)    
    Nu are putință,dar poate are voință. (Luni, 7 ianuarie 2019, 8:00)

    asavreau [utilizator]

    Nici de Voință nu este sigur Orlando.Măi Orlando,ești mai prost decât pari.Ești tâmpit.Un om carte habar nu are ce trebuie făcut,cum crezi că va ști să reformeze un sistem?Mihaela a făcut ea niște servicii pe la alegeri,dar să o pui să se ocupe de principala problemă financiară a României,este o crimă.Asta bagă România în faliment și vinovat vei fi tu Teodorovici,că ai cedat ca prostul unei intervenții nepotrivite.
    • +11 (11 voturi)    
      Strategie (Luni, 7 ianuarie 2019, 9:42)

      n.dumiritu [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      E aceeasi strategie ca la Curtea de Conturi, principala institutie de control si audit financiar, unde a fost numit presedinte Busuioc un absolvent de scoala de subofiteri de politie, jurist la fara frecventa la N.Titulescu, fara nici un curs de finante, economie. ANAF, Curtea de Conturi sint deturnate de la misiunile lor (construite in niste ani de experienta) de interes public si folosite pentru a hartui si intimida "inamici" inventati ai puterii si pentru a fi ingaduitori si amabili cu prietenii puterii. Puterea actuala nu e interesata de sanatatea financiara, ci de amutirea criticilor, intimidarea si pedepsirea independentilor, pretectia loialilor. In institutiile de forta sint pusi deliberat oameni de paie pentru a demonstra explicit loialilor ca exista vointa la virf de a fructifica toata puterea, ca nu ne incurcam in competente, proceduri si alte marafeturi, ci ca reusim ce ne impunem ("pentru ca putem", indrazneste sa crezi, pina la capat).
      • 0 (0 voturi)    
        Or mai fi si azi (Joi, 10 ianuarie 2019, 0:57)

        ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui n.dumiritu

        cativa tiranoctoni adormiti.
  • +9 (9 voturi)    
    Așa deci Orlando, (Luni, 7 ianuarie 2019, 10:43)

    Rescator [utilizator]

    Vrei să faci reformă la ANAF-cea mai primitivă și
    hoțomană instituție din Romania,folosind *competența* contabilei gunoierilor din Cârcea de
    Dolj.Te crezi deștept dar nu ești altceva decăt o
    mazetă bolșevică supusă Dictatorului malefic,toxic,
    repetent,paranoic,rusofil,trădător,hoțoman și multiplu
    penal Liv Jong Unu.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version