Darius Vâlcov spune că bugetul e finalizat şi, cel târziu miercuri dimineaţă, Ministerul Finanţelor îl va face public

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 29 ianuarie 2019, 1:16 Revista Presei | Radio TV


Darius Valcov
Foto: Agerpres
Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă, a declarat luni seară, la România TV, că proiectul privind bugetul de stat pe 2019 este finalizat şi că Ministerul Finanţelor îl va face public cel târziu miercuri dimineaţă.

„Bugetul este finalizat şi, probabil, cel târziu miercuri dimineaţă, dacă nu chiar mâine seară (marţi seară - n.r.), Ministerul Finanţelor îl va pune în transparenţă”, a afirmat Darius Vâlcov, întrebat când crede că va fi prezentat spre dezbatere Parlamentului proiectul de lege privind bugetul pe 2019, notează Agerpres.

În context, el a precizat că bugetul este elaborat pe un curs de sub 4,7 lei pentru un euro.

„Aţi văzut creşterile din ultimii doi ani de zile, adică sunt 71 de miliarde aduşi în plus faţă de 2016 în 2018, creşteri care arată foarte clar că actuala coaliţie ştie foarte bine să aducă bani la bugetul statului şi îi cheltuie aşa cum a promis în campania electorală prin programul de guvernare”, a spus Vâlcov.

  • Darius Vâlcov: „2018 - cel mai bun an din istoria României în ceea ce priveşte creşterea veniturilor la buget”
Consilierul premierului a mai afirmat că anul 2018 este „cel mai bun din istoria României” în ceea ce priveşte creşterea veniturilor la buget, conform cifrelor prezentate luni de Ministerul Finanţelor Publice, scrie Agerpres.

"Anul 2018, conform cifrelor prezentate de Ministerul Finanţelor chiar astăzi, este cel mai bun din istoria României în ceea ce priveşte creşterea veniturilor la buget. Şi pentru a înţelege amploarea acestei creşteri a veniturilor trebuie să vă spun că veniturile în 2018 au crescut faţă de anul 2017 cu 43 de miliarde. (..) În doi ani de zile veniturile la bugetul general consolidat al României au crescut cât în ceilalţi nouă. Deci, în toate guvernările Boc, Ponta şi Cioloş, adunate la un loc, veniturile la bugetul de stat au crescut mai puţin decât în cei doi ani, 2017 şi 2018, şi cred că este o performanţă remarcabilă, cu care ar trebui să ne mândrim, până la urmă, pentru că este unică în Europa"”, a declarat Darius Vâlcov, luni seară, la România TV.

Fiind întrebat ce s-a întâmplat cu cele 43 de miliarde de lei în plus, consilierul premierului a spus: „O parte din ele s-au dus pentru a acoperi ceea ce coaliţia s-a angajat în programul de guvernare”.

„Şi aici vorbim de lucruri vizibile, practic, în doi ani de zile sau, dacă vreţi, luăm şi un an separat, salariile au crescut cu 51% în doi ani, respectiv 23% anul 2018 faţă de 2017. Am avut de asemenea şi creşterea pensiilor, am avut şi creşterea investiţiilor foarte mult, dacă ne uităm foarte bine în datele de la Ministerul Transporturilor o să vedem că în ceea ce priveşte reabilitarea căilor ferate (...) s-au finalizat 144 de kilometri. Poate părea puţin ca număr de kilometri, dar reprezintă peste 50% din numărul total de kilometri reabilitaţi din '90 până-n 2016 de către România. Deci, avem o creştere în doar doi ani de zile de reabilitare a căilor ferate de peste 50%”, a spus Vâlcov.

El a precizat că, în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, numărul de kilometri de autostradă realizaţi în perioada 2017-2018 este mult mai mic, procentual de doar „14%, faţă de 740 de kilometri cât erau finalizaţi până la sfârşitul anului 2016”.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1129 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Proști din toate țările - uniti-vă! (Marţi, 29 ianuarie 2019, 7:25)

    clencix [utilizator]

    Partidele populiste sunt noua internațională comunistă și fascistă. La șefia lor sunt noii derbedei de azi, care prind vântul prostiei visătoare la deșertăciuni poleite.
  • +3 (3 voturi)    
    Mai e (Marţi, 29 ianuarie 2019, 8:23)

    nahir [utilizator]

    un pic si se fac 2 luni si jumatate de cand bugetul trebuia sa fie lege. Din 15.11.2019. Oare cand va deveni lege?
    Voi, hoti handicapati, va chinuiti sa albiti cioara, s-o faceti porumbel.
  • +1 (1 vot)    
    *Dragul* nostru cimitirolog hoțoman, (Marţi, 29 ianuarie 2019, 9:14)

    Rescator [utilizator]

    Ce ai tu cu Bugetul și cu România!? Ce blestem apasă asupra noastră de ne lăsăm călăriți de niște
    derbedei și interlopi?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version