Traian Băsescu a declarat luni seară, la TVR1, referitor la întâlnirea de luni, la Parlament între Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici și Liviu Dragnea, pentru discuții despre buget, că, în opinia sa, ministrul Finanțelor s-a dus la liderul PSD și i-a spus „Șefule treabă s-ar putea să fie groasă, hai să o regândim”, potrivit mediafax.

Traian BasescuFoto: Agerpres (editat)

Întrebat, luni seară la TVR 1, cum comentează întâlnirea de la Parlament între Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici și Liviu Dragnea pentru discuții despre buget, Traian Băsescu a răspuns: „Nu mă întrebați pe mine, va rog să îl invitați pe Dragnea. Eu cred că ei au așteptat să vadă efectele taxei pe lăcomie. Testează reacția pentru că am văzut astăzi o reacție a Comitetului Național pentru supraveghere macro-economică, care a primit un raport inițial de la BNR cu privire la efectul asupra băncilor, dar Comitetul a dat până pe data de 18 termen specialiștilor să facă o analiză cu toate efectele OUG 114. Deocamdată certitudinea mea este că nici cei care au născocit această OUG nu au idee ce se va întâmplă. După părerea mea, după întâlnirea de astăzi domnul Teodorovici s-a dus și i-a spus lui Dragnea <Șeful treabă s-ar putea să fie groasă, hai să o regândim>”.

Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici au discutat, luni după-amiază, timp de aproximativ cinci ore, cu Liviu Dragnea în biroul acestuia de la Camera Deputaților, în contextul în care ministrul Finanțelor a anunțat că marți, bugetul pentru 2019 va fi adoptat într-o ședință de marți a Guvernului. La întâlnire au participat și liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu și secretarul general al ALDE Daniel Chițoiu.

Liviu Dragnea a spus, duminică seară, după discuțiile despre buget, că intenționează ca o sumă importantă din fondurile serviciilor secrete să ajungă la Sănătate, pentru programele destinate copiilor, precum alocarea de vitamina D sau schemele pentru diabetici.

Guvernul ar putea amâna ședința de marți, în care ar trebui adoptat bugetul, pentru ziua de vineri, au spus surse politice, pentru Mediafax.