Gabriela Firea a spus că este dispusă să candideze oriunde va merge Liviu Dragnea, inclusiv la prezidențiale, pentru a reprezenta o alternativă a liderului PSD la alegeri, edilul de Capitală subliniind că face acest lucru pentru că președintele PSD „îi face viața imposibilă” la București, potrivit Mediafax.

Gabriela Firea Foto: Digi Sport

„În condițiile în care domnul Dragnea îmi face mandatul imposibil, îmi face viața imposibilă, pur și simplu se răzbună. Este un lucru clar, îl vede toată țara. Dumnealui se răzbună acum pentru că am avut curaj în septembrie anul trecut să spun că lucrurile nu merg în direcția corectă. (...) Acolo unde va merge domnia sa, având în vedere că îmi face viața imposibilă la București, voi merge și eu să arăt o altă față, să fiu o alternativă la domnia sa”, a declarat Gabriela Firea la Antena3, întrebată fiind din nou dacă va candida la prezidențiale.

Tot în cursul zilei de miercuri, primarul general Gabriela Firea a mai explicat condițiile unei eventuale candidaturi.

"Am spus la supărare că dacă tot îmi face viața un calvar o să vin și eu după dumnealui oriunde va candida. Dar și la Teleorman, dacă va candida, eu voi merge după domnia sa să candidez. În acest context am făcut declarația, nu în alt fel. Văd că s-a speculat și culmea era ca știre verificabilă de prietenul domnului Dragnea", a declarat Gabriela Firea.