Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, a susținut, miercuri seara, la Antena 3, că România riscă să se împrumute mai scump, în condițiile în care România nu are încă un buget de stat pentru 2019.

Eugen TeodoroviciFoto: Guvernul Romaniei

„În plan extern, am prezentat public o strategie de împrumut, pentru că așa este logica fiecărei țări. (...) Nu pot să ies în piețele externe, pentru că nu am buget. Asta înseamnă că aceia care stau în piață și așteaptă ca România să se împrumute, piața astăzi are bani, România are astăzi costuri foarte reduse de împrumut. Undeva, în timpul acestui an, timpul de împrumut se reduce. Se știe cu cât vreau să mă împrumut și clar că ceia care vor oferta, la un moment dat, or să crească prețurile, pentru că nu mai am de unde să mă împrumut, într-un timp foarte scurt, cu sume foarte mari. Aceste lucruri cineva trebuie să și-l asume”, a spus Eugen Teodorovici, la Antena 3.

Ministrul Finanțelor a mai susținut că, anul trecut, când România a adorit să se împrumute din extern, atunci ieșeau cu declarații cei din Opoziție și președintele Klaus Iohannis, ceea ce în piață „dădea costuri mai mari de împrumut”.

Oficialul de la Finanțe a precizat că mai sunt afectate autoritățile locale, care primesc mai puțini bani, alocațiile pentru copii, care nu mai sunt majorate de la 1 martie, și programele din agricultură finanțate din bani europeni.

„Din momentul în care Curtea motivează decizia, în maxim cinci zile, președintele poate să asigure publicarea în Monitorul Oficial”, a mai spus Teodorovici.

Legea bugetului de stat pentru 2019 a fost adoptată de Parlament la data de 15 februarie, cu aproape două luni față de data când ar fi trebuit adoptată, dar a fost contestată de președintele la Curtea Constituțională și a fost retrimisă de acesta Parlamentului.

Curtea Constituțională a respins, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea bugetului pe 2019, însă a admis obiecția sa în legătură cu plafoanele unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019. Prima obiecție de neconstituționalitate pe legea bugetului a fost respinsă cu majoritatea de voturi, iar cea de-a doua obiecție referitoare la Legea plafoanelor bugetare a fost admisă cu unanimitate de voturi. Judecătorii CCR au motivat, după admiterea sesizării pe plafoanele bugetare, că nu a fost respectat parcursul legislativ.