Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, îl acuză pe ambasadorul român la Washinton, George Maior, că nu a permis niciunui oficial român să ajungă în SUA pentru a avea contacte cu administrația americană, acesta fiind motivul pentru care a apelat la o firmă de consulatanță pentru a se întâlni cu vicepreședintele SUA Mike Pence.

Tariceanu Foto: AGERPRES

”Am angajat o firmă de consultanță care face activitatea de lobby pe lângă autorități, legal (...). Eu nu pot să stau la mâna unui ambasador care de cinci nu a fost în stare să programeze o vizită a parlamentarilor români sau a unui prim-ministru pentru a avea contacte cu cei din administrația americană”, a declarat Tăriceanu joi seară la Digi24, subliniind că ”ambasadorul român nu a mai permis niciunui oficial român să ajungă acolo”.

Acesta a mai spus că a fost la conferința organizată de Banca Mondială și Fondul Monetar internațional, pentru că îl interesează ”ce proiecte mai putem face cu Banca Mondială, însă întâlnirile nu au fost organizate în urma unor demersuri făcute oficial.

Tăriceanu a mai spus că ambasadorul a venit la el la hotel și au vorbit jumatate de oră.

”Am vorbit jumătate de oră și am încheiat discuția”, a spus Tăriceanu, continuând că Maior știe foarte bine nemulțumirile sale.

Președintele Senatului a mai spus că va mai urma o vizită pentru ”care va folosi aceleași canale, pentru că accesul nostru este blocat de actualul amabsador”.

Potrivit lui Tăriceanu, ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, este la curent de mult de nemulțumirile sale și că a cerut schimbarea ambasadorului de la Washington, iar ”președintele Iohannis se face părtaș la această atitudine a lui Maior, care a făcut enorme deservicii României”.

Tăriceanu a mai spus că Ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, a contribuit la blocajul făcut de Maior și care afectează peste Ocean imaginea liderilor actualei puteri de la București.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a întâlnit pe 9 aprilie, la Washington, cu vicepreședintele SUA Mike Pence, pe care l-a invitat să facă o vizită în România "pentru a se informa nemijlocit, într-o țară din prima line a flancului estic al NATO, asupra realităților și actualitatea temelor discutate".