„Sigur că establishmentul, adică cei care o duc bine, șapte șmecheri de la vârful ALDE care o duc bine merci că se ocupă de energie, că se ocupă de zona de Mediu, gunoaie, etc, cu interese bine cunoscute, ăia au oprit acest val. Eu le spun la fiecare, «oamenilor, dacă mai vreți să faceți politică în România, în caz că nu puteți convingerea ALDE să se trezească din starea de automulțumire cu ce avantaje personale au, mai aveți ocazia să votați moțiunea de cenzură»”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară, la postul B1 TV.
Liderul PNL a precizat că, atunci când vorbești cu 90% din membrii ALDE, aceștia spun că le este rușine că sunt în siajul PSD, însă până la a vota moțiunea de cenzură este un pas mare.
„Când vorbești cu ei 90% dintre ei sunt de părerea asta. Sigur acum o să vedem ce vor face la moțiunea de cenzură. Că de la a-ți da dreptate, la a înțelege, până la a avea totuși curajul să își asumi să votezi moțiunea de cenzură e totuși un pas mare”, a explicat Orban.
Președintele liberal a mai spus că este posibil ca ALDE să folosească scuze pentru că nu au curajul să facă ceea ce trebuie.
„Știți ce poveste ne-au băgat acum. Nu venim acum cu voi, venim în toamnă. Le-am spus «băi băieți dacă nu veniți acum cu noi, acum când trebuie să veniți cu noi». Mai e un pic până la toamnă și toamnă o să spună «după prezidențiale. Mai stăm un pic să servim». Asta e băgată așa ca un lait motiv, ca o scuză a unora că nu au curajul să facă ceea ce trebuie. Eu le-am spus foarte clar «domnule, noi suntem după un vot, votul la europarlamentare și la referendum. La votul la europarlamentare PNL a luat mai mult decât PSD și ALDE la un loc, voi sunteți invalidați de cetățean. Cetățenii au spus clar că nu mai acceptă să guvernați. Dacă voi nu acționați în conformitate cu voința cetățenilor nu mai aveți nicio șansă să vă salvați. Sunteți pe nicăieri, sunteți pa. Puteți de acum să mai stați un an jumătate, mai ciuguliți ce mai ciuguliți. Pe urmă vă duceți acasă»”, a conchis Ludovic Orban.
Moțiunea de cenzură inițiată de partidele de opoziție a fost citită în plenul reunit de miercuri, iar marțea viitoare va fi dezbătută și votată de către Parlament.
Se pare ca sunt sanse ca tot ALDE sa intre in PNL. De ce nu pana la urma? Sunt totusi, cu totii, aceeasi mizerie.
Abia astept sa vad cum Rares Bogdan pleaca scarbit, urmand ca urmatoarea poza de afis sa fie NoUrica, dragalasa tarii.
Potfim? Tipa oamenii ca voturile lor nu sunt pentru ALDE, ci ca au fost pentru PNL? Tipa ca nu mai vor coalitia curenta? Nu-i nimic, vine orbul de Orban si le da un deget mijlociu aratandu-le ca "ba da !! veti avea parte de ALDE ".
Si sunt sigur ca nu voi fi singurul care v aface urmatorul comentariu, la fel ca in 2017: nu ati vrut sa votati USR? Luati d-aici acum...
Nu-i nimic ca vine 2020. Daca iese USR cu 80% vor fi toti uimiti si nu vor intelege cauzele, pentru ca deciziile lor de politicieni cu experienta sunt perfecte... corect?
Cap aveti, minte ce va mai trebuie?
Si sa-l puneti cap de lista pe marele Tariceanu 5 neveste...
Daca faceti timpenia asta, uitati de peste 20% voturi.