Ministrul de Externe Ramona Mănescu a afirmat că prin numirea lui Mircea Geonă în funcția de adjunct al secretatului general al NATO România intră în normalitate, precizând că nominalizarea este o recunoaștere a performanțelor țării noastre, potrivit Mediafax.

Mircea GeoanaFoto: HotNews / DP

„E poziția cea mai înaltă a unui român la NATO și cred că intrăm într-o normalitate care trebuie să ne bucure și pe care trebuie s-o păstrăm și s-o cultivăm. A fost o recunoaștere a României din partea NATO că România a performat, e o recunoaștere pe catre trebuie s-o valorificăm la maxim, pentru că atât domnul Geoană, cât și eu, cât și dl președinte trebuie să mergem în aceeași direcție spre imafginea României care a prins contur, România partener loial și responsabil. E un context foarte bun pentru noi. Aceasta e calea pe care trebuie s-o urmăm. Aici și domnul preșdinte a susținut și a fost alături de acest proiect, numirea dl Geoană. Cred că toată lumea înțelege avantajul pe care o are astfel de poziție și recunoașterea meritelor României în plan extern”, a declarat Ramona Mănescu, joi seară, la Antena 3.

Pe 17 iulie, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice.

Mircea Geoană o va înlocui pe Rose Gottemoeller, din Statele Unite, al cărei mandat începuse în octombrie 2016.