Călin Popescu Tăriceanu a afirmat duminică seară, la Antena 3, că vor fi discuții în ședința de luni a coaliției, precizând că a văzut proiectul de rectificare bugetară făcut de Ministerul de Finanțe și sunt tăieri la investiții și la alte capitole, însă majorări cu peste jumătate de miliard la bugetele serviciilor de informații.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

„Da, vom discuta despre programata rectificare bugetară, unde am primit un prim proiect al Ministerului de Finanțe, cu care am o mare problemă. Sunt tăieri la toate capitolele, instituții sau ministere importante, inclusiv investiții, dar sunt majorări cu peste jumătate de miliard la instituții precum SRI, SIE, STS etc. I-am spus doamnei prim-ministru că nici politic nu o să dea bine. Eu cred că trebuie să alocăm bani la investiții, acolo unde sunt proiecte cu co-finanțare cu fonduri europene, care sunt vitale și ne vin bani înapoi. De la Ministerul de Finanțe, nu vreau să nominalizez, că nu știu dacă ele au avalul ministrului. Mâine (luni - n.r.) cu doamna premier vom avea acest subiect de discutat foarte serios, pentru că eu nu cred că prioritatea României este finanţarea instituţiilor de forţă în statul român”, a declarat șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, conform Mediafax.

Liderul ALDE a mai spus că a fost de acord cu președintele PSD Viorica Dăncilă care i-a cerut lui Klaus Iohannis să îl demită pe directorul STS, în contextul furnizării unor locații greșite în cazul Alexandrei, fata ucisă la Caracal.

În schimb, președintele Klaus Iohannis a spus că cei responsabili de gestionarea defectuoasă a cazului din Caracal „vor trebui aspru sancționați”, de la Interne, de la STS. Cu toate acestea, șeful statului nu a anunțat demiterea directorului STS, așa cum i-a cerut premierul, ci a afirmat că Executivul trebuie să se gândească dacă nu este vinovatul moral.

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunțat că prima rectificare bugetară ar trebui efectuată până pe 31 iulie. El a vorbit despre un pachet de măsuri menite să eficientizeze cheltuirea banului public, care ar urma să includă şi măsuri privind pensiile speciale, dar şi limitarea unor cheltuieli cum ar fi călătoriile gratuite cu trenul acordate studenţilor.

De asemenea, rectificarea bugetară va include o serie de măsuri de restructuare a aparatului de stat, la nivel de secretari de stat şi cabinetele acestora, dar procesul de analiză a funcţionarilor se va prelungi şi în august, a conchis Teodorovici.