Ministrul Afacerilor de Interne, Mihai Fifor, a declarat, joi seară, la Antena 3, că a discutat săptămâna aceasta cu premierul Viorica Dăncilă remilitarizarea Ministerului de Interne, subliniind că este o decizie grea, dar dacă se va lua este necesară o dezbatere cu sindicatele.

Mihai FiforFoto: Agerpres

"E un subiect pe care l-am abordat cu doamna prim-ministru, vă mărturisesc, în ultimele zile. Nu vreau să dau un semnal în sistem, la momentul acesta, nu vreau să fie creată niciun fel de presiune în MAI sau să creadă lumea că, de mâine, ne apucăm de așa ceva. Tot astăzi m-am întâlnit cu Dumitru Coarnă, liderul unuia dintre sindicatele din ministerul nostru. Dacă vom face așa ceva vreodată, dacă o vom face, o vom face printr-o consultare foarte transparentă cu sindicatele, în primul rând, printr-o consultare foarte transparentă cu lucrătorii din minister pentru că este o decizie grea. Înseamnă o schimbare totală de paradigmă", a declarat Mihai Fifor, la Antena 3.

”Este o decizie grea”, a adăugat ministrul de Interne, subliniind că asta presupune o schimbare totală de paradigmă și că dintre statele UE doar Ungaria și Estonia au o astfel de poliție.