Călin Popescu Tăriceanu: Nu putem da un cec în alb și să spunem „mergem pe încredere”

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 17 septembrie 2019, 3:34 Revista Presei | Radio TV


Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că a avut discuții cu PNL și va avea și în această săptămână, însă partidul nu e dispus să dea un cec în alb la moțiunea de cenzură și să spună „mergem pe încredere”, potrivit Mediafax.

„Am avut o discuție prealabilă cu cei de la PNL și vom mai avea o discuție săptămâna aceasta. Poziția mea a rămas aceeași le-am spus că avem toată disponibilitatea ca partid de opoziție, dar după aceea ce urmează? Le-am spus celor de la PNL «veniți cu ceva, care e programul vostru politic, care e programul vostru de guvernare, care este echipa guvernamentală?». Trebuie să știm ceva. Fără să intrăm la guvernare. Nu putem să dăm un cec în alb și să spunem «mergem pe încredere». Nu le-am dat o dată limită, dar ca să putem pune semnăturile pe o moțiune eu cred că așa ar fi corect, nu doar pentru noi, ci și pentru cetățeni”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, luni la Realitatea Tv, întrebat dacă ALDE va susține moțiunea de cenzură.

Liderul ALDE a adăugat că PNL trebuie să vină cu un document, cu o prezentare, în care să arate ce planuri are după ce cade Guvernul Dăncilă.

„Nu trebuie să ne convingă cu trei vorbe, trebuie să vină cu un document într-un fel. Această prospețime a USR nu e întotdeuna de folos. Nu suntem dispuși să dăm un cec în alb. Pentru aceste semnături trebuie să vină cu o prezentare în care să arate ce își propun pentru a guverna un an. Am văzut textul moțiunii de cenzură, o să facem niște propuneri, dar trebuie să vedem pașii următori. Depinde ce vrea PNL dacă vrea s-o dea jos mai repede sau mai târziu pe Viorica Dăncilă”, a conchis Tăriceanu.

PNL poartă săptămâna aceasta discuții cu partidele în vederea susținerii moțiunii de cenzură. Liberalii vor depune moțiunea după ce vor strânge cel puțin 233 de semnături pentru a asigura succesul demersului împotriva Cabinetului Dăncilă.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















345 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version