Firea, despre afirmațiile lui Stănescu privind învestirea Guvernului Orban: E nevoie de un guvern stabil

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 30 octombrie 2019, 2:34 Revista Presei | Radio TV


Gabriela Firea
Foto: PMB
Primarul general Gabriela Firea a declarat, marți seara, la Digi 24, că Paul Stănescu are dreptate în ceea ce privește necesitatea unui guvern stabil în România, dar este convinsă că acesta nu va trăda echipa PSD. „România a avut un guvern stabil și performant, care a fost dărâmat nedrept”, a spus Firea, potrivit Mediafax.

Întrebată, marți seara, la Digi 24, despre afirmațiile lui Paul Stănescu privind învestirea Cabinetului Orban, Gabriela Firea a răspuns că orice țară are nevoie de un guvern stabil.

„Categoric orice țară, inclusiv România are nevoie de un guvern, are nevoie de un guvern stabil. România a avut un guvern stabil și performant, care a fost dărâmat nedrept de către niște persoane în frunte și cu președintele țării, care nu au știut ce să pună ulterior în loc. Mi-aș face mea culpa și aș spune <Da, noi am făcut multe lucruri bune, poate am și greșit>, dacă aș vedea că garnitura de miniștri prezentată de PNL ar fi formată doar din oameni ultra-competenți, ultra-onești și care au cu adevărat o carte de vizită europeană. Din păcate s-a văzut și astăzi la audieri, garnitura este subțirică”, a spus Gabriela Firea.

Firea a continuat spunând că premierul Viorica Dăncilă a avut o discuție lămuritoare cu Paul Stănescu, după declarațiile acestuia de luni, de la Parlament, iar liderul PSD Olt i-a confirmat că se va supune deciziei partidului în ceea ce privește votul de învestitură.

„Eu știu că doamna premier Viorica Dăncilă nu este supărată pe domnul Paul Stănescu, au și avut o discuție telefonică. Chiar doamna Dăncilă mi-a spus ieri (luni – n.r.) la un eveniment la care am invitat-o că a avut o discuție lămuritoare (...) și că domnul Stănescu a afirmat că se va supune deciziei partidului, luată în CEx și anume că nu va vota, cel puțin la prima ședință, Cabinetul Orban, dar că principial, un guvern trebuie să fie la Palatul Victoria. Nu suntem, totuși, o țară bananieră, nu suntem o țară neguvernabilă”, a mai spus Firea, care a precizat că este convinsă că Stănescu nu va trăda echipa PSD.

Întrebată, în continuare, dacă alți social-democrați vor trăda PSD și vor vota Guvernul Orban, Gabriela Firea a spus că cei care vor lăsa partidul la greu sunt „ca șobolanii care fug de pe punte când vine o furtună”.

„Nu cred că se va întâmpla acest lucru (să trădeze social-democrații – n.r.). Probabil că sunt negocieri intense, dar înseamnă că nu au fost cu adevărat membri ai acestei echipe, ci doar au vrut să profite de beneficiile electorale ale acestei formațiuni politice și atunci când partidul este la greu, cum sunt și șobolanii care fug de pe punte când vine o furtună, mai sunt și astfel de oameni care fug”, a afirmat Firea.

Senatorul PSD Paul Stănescu a declarat, luni la Parlament, că Guvernul Orban trebuie învestit, pentru că România are nevoie de stabilitate. Social-democratul a precizat că la votul de învestire va proceda în funcție de decizia care va fi luată în cadrul partidului.

În ziua în care se va da votul de învestitură pentru noul Executiv, parlamentarii PSD nu vor fi prezenți în sală, a anunțat liderul social-democraților Viorica Dăncilă.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















697 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Pacat (Miercuri, 30 octombrie 2019, 3:19)

    -dorian- [utilizator]

    Vipera de Firea a sters pe jos cu echipa digi24. Nu am vazut prestatie mai slaba.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by