Senatorul UDMR Laszlo Attila a afirmat, miercuri seară, că Guvernul Orban nu va putea fi învestit luni, deoarece nu va exista cvorum. El a adăugat că votul de încredere din Parlament va fi amânat până după alegerile prezidențiale, potrivit Mediafax.

”Nu va trece. Nu va fi cvorum. Votul va fi amânat până după alegerile prezidențiale.”, a declarat Laszlo Attila, la România TV.

Potrivit programului aprobat de conducerea Parlamentului, votul pentru învestirea Guvernului Orban urmează să fie dat luni, de la ora 14:00, în plen reunit.

PNL a semnat acorduri politice cu mai multe partide, printre care și cu UDMR.

UDMR a pus o serie de condiții pentru a susține Guvernul PNL, acestea fiind trecute în acordul politic care va fi semnat luni. Printre ele se numără elaborarea bugetului pe anul viitor până în 15 decembrie, 6% din PIB pentru educație sau neadoptarea de legi prin OUG.