Vosganian: Alianța ALDE cu Pro România s-a încheiat: Fiecare pornește pe drumul său, separat

de I.B.     HotNews.ro
Duminică, 10 noiembrie 2019, 23:53 Revista Presei | Radio TV


Varujan Vosganian
Foto: Facebook
Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a anunțat la Antena 3 că alianța electorală pe care ALDE o avea cu Pro România s-a încheiat duminică, după primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit Mediafax.

„Astăzi, alianţa noastră electorală cu Pro România s-a încheiat. Fiecare partid porneşte pe drumul său, separat”, a anunţat Varujan Vosganian, la Antena 3.

El a adăugat că ALDE și Pro România aveau o alianță care avea un singur obiectiv, susținerea lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale.

„E vorba de o colaboare care poartă în dicţionar numele de alianţă. Sigur că în Parlament putem vota legi împreună, am votat şi legi în unanimitate, dar în ceea ce priveşte formalizarea printr-o înţelegere care să aibă un obiectiv comun, această înţelegere se încheie azi”, a adăugat Vosganian.

În luna august președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu și liderul Pro România Victor Ponta au semnat un protocol de alianță electorală pentru alegerile prezidențiale, în vederea susținerii lui Mircea Diaconu.

Potrivit datelor furnizate de AEP, după centralizarea a 14.396 secții de votare, ceea ce înseamnă 64,7% din voturi, Klaus Iohannis a obținut 36,7%, Viorica Dăncilă- 25,2% și Dan Barna-12,1%.

Mircea Diaconu a obținut, până în momentul de față, doar 9% din voturi.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3983 vizualizari

  • +5 (9 voturi)    
    Lol (Duminică, 10 noiembrie 2019, 23:54)

    mitg [utilizator]

    La gunoi cu voi. Inclusiv mircea pubela.
    • +1 (7 voturi)    
      au luat o placuta suedeza (Luni, 11 noiembrie 2019, 1:13)

      Je__ [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      au dat jos guvernul crezandu-se mari scule pe bascule

      iar la final si-au luat-o rau de tot in stil suedez, istorie scrie pe voi
  • +6 (6 voturi)    
    ALDE ne-a poluat infernal 4 ani. Destul. (Luni, 11 noiembrie 2019, 0:01)

    D-or [utilizator]

    Cit tupeu au avut ca imediat dupa alegeri sa creasca cota de pacura de 7 ori. Asta, ce s-a raportat legal si oficial.

    Erau nori de fum negri chiar si vara cind erau inundatii, deci Hidroelectrica lucra la maxim si nu ar fi fost nevoie de pacura.

    Ar trebui demarata o ancheta.
  • +6 (6 voturi)    
    Succesuri (Luni, 11 noiembrie 2019, 0:21)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Apropo, care ALDE? Ca stiu ca a disparut si din scena europeana si din cea locala... deci... despre ce partid vorbesti? Pana si UDMR e mai sus de voi!

    Mars!
  • 0 (0 voturi)    
    Fiecare acasa (Luni, 11 noiembrie 2019, 14:23)

    yol [utilizator]

    Alde se intoarce in pnl, iar pro la psd


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version