Cîţu: Este nevoie urgent de o reformă a sistemului de pensii; nu vom avea bani să plătim pensiile decreţeilor
"Aşa cum arată azi sistemul nostru de pensii, având în vedere ce se va întâmpla cu cei ca mine, care vom ieşi la pensie peste 20 de ani, perioada decreţeilor, sistemul de azi de pensii este falimentar. Nu vom avem pensii să plătim pentru ei în 20-30 de ani. Dacă ne bazăm pe ce este azi, cum se face acest sistem azi de alimentare din contribuţii şi apoi Pilon 2, nu avem pensii. De aceea este nevoie urgentă de reforma întregului sistem de pensii", a explicat Cîţu.
El a precizat că sistemul ar trebui reaşezat, iar componenta privată să fie mult mai importantă, deoarece, dată fiind problema demografică şi plecarea din ţară a multora, nu va mai avea cine să plătească pensiile.
"Reaşezat. Aşa cum văd eu, ar fi componenta asta privată să fie mult mai importantă, pentru că acolo ai randamente, acolo îţi creşti de fapt pensia, în partea cealaltă nu. Acolo ai deficit. Dar asta trebuie făcută urgent, pentru că au făcut şi ţările dezvoltate care au această problema demografică. Au început să o facă şi britanicii, şi Noua Zeelandă, şi Australia. Şi-au dat seama că nu mai pot să susţină acest sistem şi au făcut reforma. Pentru noi este vital să o facem azi, pentru că, vă spun, aşa cum arată, este falimentar. Şi nu vă spun numai eu. Uitaţi-vă la toate analizele făcute de administratorii privaţi de pensii şi Comisia Europeană. Cum arată demografia, pentru că la noi în fiecare an pleacă oameni din România şi noi rămânem aici. Noi am contribuit şi nu mai are cine să ne plătească pensia în 20 de ani. Şi atunci trebuie o reformă urgentă a sistemului, nu legea, sistemul de pensii", a mai spus ministrul Finanţelor.

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"