Ministrul Mediului recomandă bucureştenilor ca dimineaţa să verifice ei datele din Reţeaua de monitorizare a calităţii aerului

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 2 martie 2020, 23:36 Revista Presei | Radio TV


Costel Alexe
Foto: Agerpres
Monitorizarea calităţii aerului din Bucureşti nu cade în sarcina Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a declarat luni seara, la Digi 24, ministrul de resort, Costel Alexe, care recomandă bucureştenilor ca, în fiecare dimineaţă, să verifice datele din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, scrie Agerpres.

„În viitorul apropiat, Bucureştiul şi România, printr-un proiect pentru care am depus aplicaţia prin POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare, n.r.) vor avea un sistem de prognoză a calităţii aerului, pe lângă prognoza meteo. Mâine dimineaţă şi eu, şi dumneavastră şi toţi ceilalţi bucureşteni va trebui să fim mai precauţi atunci când ieşim din casă şi să verificăm datele din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului. În fiecare dimineaţă, fiecare dintre noi trebuie să verifice prognoza meteo. Grija de aerul nostru în Bucureşti nu cade în sarcina Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să-l monitorizeze. Ca el să fie mai curat este grija exclusivă a administraţiilor publice locale care dau autorizaţii de construcţie, controlează traficul, fac investiţii, pot accesa fonduri europene. Nu Ministerul Mediului este de vină că aseară pe cerul Bucureştiului am avut valori de peste opt ori. Recomand bucureştenilor ca dimineaţa să intre pe calitateaer.ro, aşa cum este proastă interfaţa, să se informeze. Atunci când vorbim de calitatea aerului, că suntem în casă sau suntem afară, suntem mai mult sau mai puţin expuşi. Aerul ăla intră şi în casă. Important este să luăm toate acele măsuri care să ne protejeze sănătatea”, a susţinut Alexe.

Potrivit ministrului de resort, Garda Naţională de Mediu va trebui să prezinte, până la sfârşitul acestei săptămâni, rezultatele verificărilor efectuate la operatorii economici care se ocupă de arderile de deşeuri.

„Am solicitat Gărzii Naţionale de Mediu ca, până la finalul săptămânii, să ne prezinte verificările la toţi aceşti operatori care, în mod normal, ar trebui să aibă echipamente de măsurare şi de monitorizare a acestor arderi şi, evident, ce cantităţi emit în atmosferă. Avem Gardă de Mediu în România ca atunci când avem sesizări fie din partea cetăţenilor, fie informaţii cum ar fi trebuit să avem de la APM-uri în acest caz, să verifice în timp real sau la sesizare dacă sunt operatori economici care îşi respectă reglementările legale în vigoare prin autorizaţiile de mediu sau acordurile de mediu. Trebuie să acţionăm fără jumătăţi de măsură. În momentul de faţă, pe PM10, PM 2,5 şi oxizii de azot avem depăşiri care, sub o formă sau alta, afectează calitatea aerului din Bucureşti. Dimineaţă, calitatea aerului intra spre normalitate. Vârful poluării a fost ieri în jurul orei 3:00. Evident că aceste valori ale concentraţiilor au scăzut către orele dimineţii. În Bucureşti, din păcate, aerul nu este chiar atât de respirabil indiferent de ora la care ieşim din casă”, a afirmat oficialul.

Acesta a admis faptul că, în cazul poluării peste limite înregistrată în noaptea de 1 spre 2 martie, comunicarea cu bucureştenii ar fi putut să fie "mult mai bună" dacă şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti ar fi pus la punct un sistem de alertare.

„Comunicarea către bucureşteni ar fi putut să fie mult mai bună dacă APM Bucureşti ar fi reuşit să informeze printr-un sistem de alertă pe toţi cetăţenii prin sistemul de la ISU că avem un aer nu foarte curat în Bucureşti. Poluarea din Bucureşti are ca şi cauză principală aceste arderi ale operatorilor economici. La această oră, pe toate arterele de trafic din Bucureşti sunt depăşiri şi vă recomand şi Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului care vă spune acelaşi lucru. În mod normal, la ce aglomeraţie a traficului avem în Bucureşti, ajung să fie depăşiri constante şi evident avem nevoie de implementarea acestor măsuri pe care primăriile din ţară, în speţă Primăria Generală a Bucureştiului, şi le-au asumat că le vor implementa pentru reducerea poluării. Din păcate, din ce în ce mai des avem depăşiri pe PM10 dau PM 2,5 pentru că administraţia publică locală din Bucureşti sau alte oraşe nu şi-au implementat în mod eficient toate acele măsuri pe care şi le-au asumat prin Planul Integrat de Calitate a Aerului”, a subliniat demnitarul.


Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a solicitat luni dimineaţa demisia conducerii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bucureşti, afirmând, în acest context, că „nu este firesc ca aceia din conducerea ministerului, când avem astfel de depăşiri (a indicilor de poluare, n.r.), să afle de pe Facebook”.

"Am aflat despre aceste depăşiri în jurul orei 4:00, pe Facebook, de la cetăţeni. Mă întorceam din Maramureş unde am avut o vizită de lucru pe tema deşeurilor şi ale tăierilor ilegale istorice. În această dimineaţă, pe la ora 7:30, am primit informaţii când i-am convocat pe cei de la Garda de Mediu, ANPM (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, n.r.) şi colegii din minister la această reuniune de urgenţă pe acest subiect. Avem şi în cadrul ministerului un elefant, iar acel elefant este Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului care, în momentul de faţă, are reale carenţe de management şi de comunicare. Nu este firesc ca cei din conducerea ministerului, când avem astfel de depăşiri, să afle de pe Facebook. Norocul meu e că eram treaz. Această informaţie ar fi trebuit să vină de la ANPM sau de la APM Bucureşti. În această dimineaţă am solicitat demiterea APM Bucureşti şi a directorului de acolo”, a spus Alexe.

În acelaşi sens, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Mărioara Gătej, a menţionat că a aflat despre problemele privind calitatea aerului din Bucureşti luni, în jurul orei 6:00, de la secretarul de stat din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

În noaptea de 1 spre 2 martie, atât la senzorii din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului, cât şi la cei din reţelele independente au fost înregistrate depăşiri ale valorilor de PM 2.5 cu până la peste 900%, precum şi a celor de PM10 cu aproape 800%.

Particulele în suspensie (PM10) provin în special de la emisiile poluante generate de industrie, trafic şi încălzirea locuinţelor. Acestea pot provoca astm, afecţiuni cardiovasculare, cancer pulmonar şi deces prematur. Valoarea zilnică admisă de PM10 pentru protecţia sănătăţii umane este de 50 micrograme/mc.

Totodată, particulele în suspensie PM2.5, cu un diametru de 2,5 micrograme sau mai mici, sunt periculoase deoarece pot pătrunde foarte adânc în plămâni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit un prag zilnic al calităţii aerului la 25 micrograme de PM2.5 în metrul cub de aer.

Comisia Europeană (CE) a arătat că România nu a luat măsurile necesare pentru a diminua nivelul de poluare cu particulele fine de praf PM10 specificate în Directiva 2008/50/EC şi a demarat o nouă procedură de infringement, întrucât autorităţile nu au transmis până la data de 1 aprilie 2019 programele naţionale de control al poluării atmosferice.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6009 vizualizari

  • +14 (18 voturi)    
    Da' prost mai e (Luni, 2 martie 2020, 23:50)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Mai bine tăcea
    • +4 (6 voturi)    
      Nu e doar prost (Marţi, 3 martie 2020, 10:25)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      E si dobitoc. Pai bine ma nea caisa, de asta te-am ales si te platesc, ca sa ma trimiti tot pe mine sa ma interesez? Sunt foarte suparat pe tine, si pe orban mai ales, ca aveam incredere in el..
  • +9 (13 voturi)    
    Nu se poate asa ceva! (Marţi, 3 martie 2020, 0:58)

    yol [utilizator]

    Cineva sa-l opreasca, deja e prea mult!
  • +20 (22 voturi)    
    Nu se poate boule sa ne lasati pe mana (Marţi, 3 martie 2020, 1:02)

    deval [utilizator]

    idiotilor astora din administratii !! Orice primar poate fi, legal si analfabet !! Planurile, masurile, minciunile sunt ale lor !
    Controlul-in numele statului- la cine e nene ???!! Patru tipuri de institutii in toate judetele pe care le platim :Ministerul mediului, Agentii de mediu, Garda de mediu, Administratia fondului pentru mediu , toate burdusite de nepoti, hartii pe spagi si minciuni. Pe noi cine ne apara ?! Primaria ?
    Cum sa stam ca nebunii cu ochii pe calitatea aerului ? Si daca o urmarim si e ca in 3 ianuarie 2020 sau ca azi, ce facem, ne spanzuram, nu ne mai ducem la servici, tinem pruncii acasa ?!
    Faptele prin care cineva afecteaza calitatea vietii dpdv al mediului , ar trebui sa fie asimilate terorismului !! (Vorbesc fapte gen taieri ilegale de paduri, de arderi necontrolate de deseuri importate ...) Toti se fac ca fac ! Nu exista decat pe hartie gestionare, reciclare etc, etc si rapoarte mincinoase catre UE !
  • +5 (7 voturi)    
    Ideea e ca presiunea publica pe care o sa o punem (Marţi, 3 martie 2020, 4:24)

    deval [utilizator]

    pe matale , nu trebuie sa duca la mutarea spagilor -prin alea 3-4 institutii care se fac ca se ocupa de mediu- de la gratiela la matale !! Matale sa te ocupi cu indreptarea legislatiei , daca nu te duce capul, cheama organizatii de mediu, lasa in consultare publica suficient ca sa punem si noi umarul -anul asta, nu dupa alegeri !!
    Anunta cum modifici legislatia, cine si ce atributii de control au , ce si cum faci ca te trezesti cu noi in strada , de unde iti dictam legile !!
    Nu visa ca ne pacalesti cu prosteala asta de prognoza a poluarii............
  • +7 (9 voturi)    
    responsabilitate 0 (Marţi, 3 martie 2020, 7:21)

    madafaca [utilizator]

    Ministerul mediului, Agentii de mediu, Garda de mediu, Administratia fondului pentru mediu.

    Noi platim institutiile astea sa faca NIMIC?

    Lasa ca verificam noi cetatenii calitatea aerului, voi stati degeaba prin ministere si agentii pe bani multi.

    Esti ireal omule cu declaratiile astea.

    Este sport national sa arunci vina pe altul si sa spui ca esti acoperit de hartii.

    FIX TU de la centru esti de vina pentru problema asta pentru ca NU faci LUCRURILE SA MEARGA.
  • -9 (9 voturi)    
    cum sa verifice ei Bre? (Marţi, 3 martie 2020, 7:50)

    Coresponedntu [utilizator]

    Miticii sunt mai speciali decat orice alt cetatean roman. Cum adica sa verifce si ei situatia poluarii? trebuie sa fie serviti... Miticul merge cu masina la paine in coltul strazii, arunca gunoiul la vecin peste gard sau din masina pe marginea drumului in drm spre munte... nu ti e rusine? si matale ce mai faci?
    • +6 (6 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Marţi, 3 martie 2020, 7:57)

      [anonim] i-a raspuns lui Coresponedntu

    • +8 (8 voturi)    
      @corespondentu (Marţi, 3 martie 2020, 9:07)

      paonipao [utilizator] i-a raspuns lui Coresponedntu

      Pai tocmai ca bucurestenii au verificat calitatea aerului pe aplicatia “Aerly”...apoi au bublicat datele pe site-urile de socializare!

      Si mai departe ce trebuia sa faca bucurestenii mai ipochimenule nesimtit...?!

      De eficienta institutiilor statuluini nu se poate vorbi pentru ca sunt inexistente!
  • +3 (5 voturi)    
    In ce scop? (Marţi, 3 martie 2020, 8:21)

    Patrula10000 [utilizator]

    Ce vrea papagalul asta de la noi?
    • +4 (4 voturi)    
      Să te implici. (Marţi, 3 martie 2020, 11:25)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Patrula10000

      Să ceri celor în drept să facă ce trebuie.Cine sunt cei în drept?Află și cere-le socoteală.
  • +2 (2 voturi)    
    Costele ..n-ai sange-n vene esti ca o mireasa (Marţi, 3 martie 2020, 22:12)

    tictictic [utilizator]

    Adica bucuresteanul trebuie sa verifice aerul dimineata precum flyerele de la Lidl bagate in cutia postala . Daca miroase urat ma bag in pat la loc . Ai innebunit ? Cred ca tu nu gandesti inainte de a emite . Costele, daca asa aburindu-ne ti-ai propus sa iti arati muschii fata de fumigenii capitalei du-te baiete in Moldova ta si lasa treaba asta unuia cu sange-n vene . Ori dai cu barda si ii inchizi pana la rezolvarea cu filtrele HEPA ori de o vata de zahar pe bat ca tine nu avem nevoie .
  • 0 (0 voturi)    
    OK, si dupa aceea? (Miercuri, 4 martie 2020, 13:08)

    Jegul Cristian Ioan [utilizator]

    Bine, verificam datele.
    Si dupa aia?
    Daca este alerta de poluare, nu mai iesim din casa? Nu mai mergem la servici?
    Nu mai ducem copii la scoala?

    Domnule Ministru, unii mai trebuie sis a muncim, nu suntem toti votanti pedesere, care stau pe ajutor social!
  • 0 (0 voturi)    
    cine-i gaguta asta ? (Miercuri, 4 martie 2020, 19:53)

    ubbu [utilizator]

    nu-i pune nimeni niste poste la tălpi ?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by