Premierul Ludovic Orban a declarat duminică seara, într-un interviu la postul România TV, că parlamentarii ar trebui să renunţe la pensiile lor speciale, „ca un prim pas de bună-credinţă”.

Ludovic OrbanFoto: Agerpres

„Le solicit celor din Parlament să înceapă prin modificarea legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în care să renunţe la pensiile speciale ale parlamentarilor ca un prim pas de bună-credinţă (în privinţa proiectelor legislative de reducere a pensiilor speciale n.red.), care nu pot fi modificate decât prin modificarea Legii statutului deputaţilor şi senatorilor, pentru că ele aşa au fost introduse”, a spus Orban, potrivit Agerpres.

Întrebat despre varianta impozitării tuturor pensiilor speciale, Orban a replicat „să vedem ce va ieşi din Parlament”.

„Aici e o întreagă bătălie pe pensiile speciale, acum au venit colegii mei cu ideea de impozitare diferenţiată a pensiilor speciale. Să vedem ce se va întâmpla. Am văzut că e competiţie de proiecte legislative referitoare la pensiile speciale, toată lumea vrea să desfiinţeze pensiile speciale, să vedem dacă vom reuşi. Cert e că nu noi (liberalii n.red.) am introdus pensiile speciale”, a mai spus premierul Ludovic Orban.