Victor Ponta: Mă gândesc să candidez în 2024 la Preşedinţie; e un an special, cu patru alegeri
„Probabil. Nu ştiu să spun de pe acum şi mai e mult. Evident că mă gândesc, pentru că eu văd 2024 ca un an special (...), pentru că este anul în care avem patru alegeri: prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare şi locale. Deci, este momentul în care poţi să faci într-adevăr o reformă, în primul rând de persoane, dar şi de structură, de gândire politică, sau pierzi ocazia şi rămâi prins iarăşi în aceste cicluri nesfârşite de lupte intestine între preşedinte, Parlament şi aleşi locali. Eu cred că 2024 e o şansă uriaşă de schimbare radicală a României, pe care n-o ai decât o dată la 20 de ani, că aşa-i sistemul electoral. O dată la 20 de ani ajungi cu toate odată şi o dată la 20 de ani nu mai candidează cel în funcţie. Eu, dacă ratez momentul 2024 - ca om politic vorbesc, nu neapărat preşedinte - mie nu îmi mai vine rândul peste 20 de ani”, a spus Victor Ponta la Digi24, potrivit Agerpres.
El a adăugat că la alegerile prezidenţiale din 2014 s-a „bătut” singur şi că tot el va fi în continuare principalul său contracandidat.
„În 2014, eu m-am bătut pe mine. Dacă vă referiţi la un contracandidat al meu, eu sunt principalul contracandidat”, a spus Victor Ponta, răspunzând unei întrebări legate de viitorul candidat al PNL la alegerile prezidenţiale din 2024.

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
funny shit e ca tot ei au uitat cu ii mintea petrov in fata :)
Eu zic ca daca ar candida si ar lua fie si numai 10% din voturi, ar fi o uriasa minune.
Sunt multe lucruri din activitatea politica a lui Ponta care nu pot fi uitate, lobby pentru companiile straine, teatrul ieftin cu Basescu, reducerea planului de certificate verzi care a blocat progresul Romaniei catre energie verde timp de 7 ani, retragerea finantarii metroului in Drumul Taberei, decizie care a blocat lucrarile pentru cativa ani, programele de mita electorala si traseism politic, scandalul votului in diaspora unde se alocase cate o stampila pe sectie, toate sub guvernarea Ponta. Asta doar din ce mi-am adus aminte pe moment, Ponta a facut o multime de tampenii in defavoarea statului roman si si-a castigat reputatia de mitoman lobbyist pentru straini.
De ce nu a ramas definitiva iesirea din politica din 2015, motivul de atunci si-a pierdut validitatea?
afirma international ca in Ro ai demonstrat ce poti;
ai grija ca acolo sunt temperaturi mai ridicate si te
parlesti repede.