Premierul Ludovic Orban a explicat joi seara la Realitatea Plus de ce Guvernul a decis sesizarea Curții Constituționale în ceea ce privește moțiunea de cenzură depusă de PSD. „Nu poți să depui moțiune în vacanța parlamentară”, a spus premierul, care a anunțat că sesizarea la CCR va fi depusă vineri.

HotNews.roFoto: Hotnews

„E pentru prima oară în 30 de ani când se depune o moțiune de cenzură în vacanța parlamentară. Sigur că în vacanța parlamentară se poate convoca o sesiune parlamentară, două, trei sesiuni extraordinare, dar e vacanță parlamentară. În conformitate cu Constituția, care face referire la sesiuni, e clar că un parlamentar poate să semneze o moțiune pe sesiune, or sesiunea extraordinară vine ca o prelungire a sesiunii ordinare. Nu înțeleg, mai mult, moțiunea a fost depusă într-o sesiune extraordinanră, după care Biroulurile Permanente Reunite au convocat numai pentru data de 20 sesiune extraordonară doar pentru citirea moțiunii, moment în care s-au prins ei că ceva e in neregulă și în Birourile Permanente Reunite au prelungit sesiunea până pe 31 august (...) Din punctul meu de vedere nu e constituțională depunerea de moțiuni de cenzură în vacanță parlamentară”, a declarat Ludovic Orban la Realitatea Plus.

Potrivit premierului, moțiunea este „o minciună de la cap la coadă”: „Ne acuză pe noi că am scăpat pandemia de sub control și mint în cadrul moțiunii ca România n-a avut decât opt zile în care nu s-a putut dispune izolarea și carantinarea. (...) Am avut o perioadă de 20 de zile, perioadă în care au fost 5.000 de persoane infectate”.

„Această moțiune parca a fost scrisă de Dăncilă sau de cineva care a băut apă după Dăncilă”, a mai spus Ludovic Orban.

Premierul a declarat că Guvernul va depune vineri sesizarea la CCR cu privire la moțiunea de cenzură depusă de PSD, potrivit Mediafax.