Raed Arafat spune că nu a avut loc „o discuţie oficială” cu privire la amânarea începerii anului şcolar
„Discuţia pe o eventuală amânare a prezenţei fizice (a copiilor şi profesorilor la şcoală - n.r.), o discuţie oficială nu a avut loc. Asta trebuie să se înţeleagă, o discuţie oficială nu a avut loc. Există anumite puncte de vedere şi clar vor fi analizate aceste puncte de vedere, iar eu cred că trebuie comunicat din ce în ce mai mult cu părinţii. Ştiu că a fost o conferinţă de presă a ambelor ministere, Sănătate şi Educaţie, aceste lucruri trebuie repetate, explicate, răsexplicate, până toată lumea înţelege care va fi mersul lucrurilor”, a spus Raed Arafat la Antena 3, întrebat dacă se iau în calcul scenarii potrivit cărora anul şcolar să înceapă pe 1 octombrie, relatează Agerpres.
El a adăugat că, de asemenea, nu a avut loc nicio discuţie despre amânarea începerii anului şcolar până după alegerile locale.
„Nu există discuţii deloc, eu nu am avut nicio discuţie, nu am participat la nicio discuţie, pentru că, de regulă, când sunt discuţii suntem mai mulţi chemaţi la discuţiile astea şi unele discuţii se poartă în cadrul Grupului tehnico-ştiinţific care e în cadrul CNSU, pe care îl coordonez personal. Acolo sunt mulţi experţi, epidemiologi, infecţionişti, INSP, Ministerul Sănătăţii, alte ministere. La acest moment nu a avut loc o discuţie oficială pe această linie, urmează să vedem dacă va fi vreo discuţie sau dacă vor fi analizate aceste propuneri”, a menţionat Arafat.
Amintim că premierul Ludovic Orban a declarat vineri că autorităţile au avut discuţii privind începerea anului şcolar cu prezenţa fizică în clase de la 1 octombrie, iar până atunci cursurile să fie online, dar nu s-a luat încă o decizie în acest sens.
„Sigur că au fost discuţii pe tema asta, există puncte de vedere exprimate de specialişti, în special de medici, epidemiologi, infecţionişti, care spun că atât profesorii, cât şi copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că pe anchetele epidemiologice o mare parte dintre cei infectaţi au spus că au fost în concediu sau într-un weekend, într-o deplasare de concediu şi s-a discutat acest lucru, încă nu s-a luat o decizie în acest sens. În mod evident se va anunţa în timp util dacă se va lua o decizie, deocamdată sunt nişte opinii care au fost exprimate”, a spus Orban, întrebat dacă autorităţile analizează posibilitatea ca şcolile să înceapă cursurile cu prezenţa fizică la clase de la 1 octombrie iar în perioada 14 septembrie - 1 octombrie cursurile să se desfăşoare online.
Întrebat dacă autorităţile sunt încurcate de alegerile locale în redeschiderea şcolilor, premierul a răspuns: „Şi aici a fost o discuţie legată de acest subiect, tot ca un argument ca să înceapă şcoala online, în sensul ăsta a fost folosit, dar aici putem avea o soluţie, să dăm o zi liberă înainte de alegeri şi o zi liberă după alegeri, astfel încât să se poată pregăti... în şcolile în care se organizează secţii de votare”.

Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Navalnîi prezintă imagini cu "palatul lui Vladimir Putin": 18.000 de metri pătrați, într-un complex de 7.000 de hectare, dotat cu teren de hochei, tunele spre Marea Neagră și podgorii VIDEO
Ultimele ore la Casa Albă: Trump l-a grațiat pe fostul său consilier Steve Bannon, acuzat de fraudă- UPDATE
Ursula von der Leyen: După patru ani lungi, Europa are un prieten la Casa Albă
Un crematoriu din Germania lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte / Mesajul directorului pentru coronasceptici: Veniți să ne ajutați să mutăm sicriele VIDEO
Imaginea de moment a luptei pentru putere în PNL: Liberalii caută un succesor pentru Orban, dar nu vor un blitzkrieg / Un nume, totuși, este vehiculat
Însă merită notată o premieră - Arahat să iasă și să sune mai PUȚIN panicard decât Guvernul. Wow!
Clar că sondajele arată groaznic în cazul ăsta.
Hai la vot!
Nu inteleg de ce va grabiti cu deschiderea anuli scolar, cand puteti sa aminati o luna de zile, fara probleme. Verificat in practica.
- primul este ca erau la fel de multi analfabeti functional si pe vremea lu' Ceasca (am facut scoala si liceul pe vremea aia asa ca stiu ce vorbesc). E drept ca nu-i numara nimeni pe atunci.
- al doilea e ca noi am amanat deschiderea scolii cu sase luni, nu cu una. Nu s-a mai facut scoala din martie.
Amanatul inceperii scolii e o prostie, o dovada de impotanta guvernamentala si nu rezolva absolut nimic. Ce-o sa se intample in septembrie-octombrie si nu se putea intampla in perioada martie-septembrie?
Cam ce?
Totusi, faptul ca o luna nu se facea carte, nu era o nenorocire. Dvs. spuneti ca s-a interrupt vechiul an scolar. Ce are fostul an cu noul an? Nu pricep. (Acum voiati sa faca cursuri si in vacata?)
Vedeti bine ca dupa renuntarea la izolare, cifrele cu bolnavii si mortii de Covid cresc exponential. In acest timp, in loc sa cautam sa limitam iesirea cetatenilor, dam drumul la terase, restaurante, teatre, scoli... Care o fi efectul?
Voi cap aveti, minte ce va mai trebuie?
E buna scoala la distanta, sunt pentru ea, dar numai daca dati tablete la toti elevii. Altfel, ce facem? Condamnam aprioric la analfabetism pe toti cei ce nu pot avea tablete si/sau nu stiu sa le foloseasca...(Si sunt multi.)
Cred ca e mai bine sa aminati o luna inceputul scolii. Mai iese un vaccin, se mai gaseste o substanta miraculoasa (vezi ceapa rosie;hhhhh)etc. Parerea mea. Desigur, nefiind functionar la stat sau mahar de partid, nu conteaza. Cum fiecare are dreptu la opinie, sa va dea Dumnezeu "Mintea a de pe urma a romanului!"
In rest, numai bine!
Nu aveti dreptate in ceea ce priveste amanarea scolii. Nu aveti niciun argument, de fapt. E o amanare "ca sa fie", nu ajuta la nimic. Nu e nicio "crestere exponentiala", n-are nicio legatura cu nimic exponential (amandoi stim ce inseamna exponential, asa-i?).
N-o sa ajunga niciun vaccin la noi inca cel putin un an, cu atat mai putin in 15 zile.
P.S. Evitati, va rog, sa faceti referire la mintile si capetele altora. Daca aveti mai multa, se vede imediat. Daca aveti mai putina, se vede tot asa de repede. Multumesc.
Bucurestiul e cu totul alta mancare de peste, dar in tara nu sunt asa de multi copii in clase si sunt destule spatii libere pe care le pot folosi copiii si profesorii.
Var rog sa intelegeti ca un eventual vaccin nu ajunge la noi inainte de septembrie anul viitor. Chiar si atunci o sa fie vaccinati mai intai cei din categoriile de risc, nu toata lumea.
In fine, nu trebuie sa va conving de nimic, o sa vedeti cum merge treaba prin celelalte tari UE si poate atunci o sa va mai ganditi.
Aproape nimeni spre absolut nimeni nu vrea mizeria aia de ”școală online” în afara câtorva cartiere cu panicarzi siniștri lipiți de tembelizor din orașele foarte mari (București, Iași, Cluj, Timișoara).